Luiza Rădulescu Pintilie
Filmul „Între Chin și Amin” continuă să adune lauri, recent pelicula regizată de Toma Enache fiind premiată la unul din cele mai importante festivaluri din lume- The Accolade Global Competition din SUA- , fiindu-i conferite Premiul de excelență pentru cea mai bună regie și o distincție specială de excelență pentru întregul film.
Revistele de specialitate încadrează acest festival- debutat în 2003 şi reunind atât companii puternice de producție din lume, cât și producători talentați tineri din întreaga lume – printre cele mai importante 25 de festivaluri de profil din lume, nu întâmplător unii dintre câştigătorii săi au fost apoi recompensați cu prestigioasele premii Oscar, Emmy și Telly.
Prezentat şi la Ploieşti imediat după premieră- în cadrul unui turneu naţional, datorită implicării directorului general al firmei BES România, Martha Maria Mocanu- acest film aduce pe marele ecran, într-o cutremurătoare radiografie cinematografică, ororile din temnițele comuniste, din timpul Experimentului Pitești- o pagină neagră a istoriei pe care nu avem voie să o uităm.
De altfel, tot la Ploieşti a fost lansată şi propunerea ca acest film să facă parte dintre cele nominalizate de România pentru candidatura la premiile Oscar de anul viitor. „Sunt foarte fericit că filmul a câștigat două premii importante la acest festival din Statele Unite. Este onorant să fim pe aceeași listă cu câștigători ai mai multor premii Emmy. La fel de onorant este faptul că, la doar câteva zile de la lansarea filmului nostru pe Netflix România, Între Chin și Amin este deja una dintre cele mai populare producții de pe platformă. Le mulțumesc tuturor celor care au vizionat filmul și au trimis mesaje emoționante pe pagina noastră de Facebook. Energia lor mă motivează și mă inspiră.”, a declarat Toma Enache.
Filmul a obținut deja până acum 25 de premii și 7 nominalizări, iar prin noua recunoaştere internaţională are deschis şi drumul spre râvnitul premiu Oscar! „Puține filme reușesc să surprindă adevărata dimensiune a răutății umane. Ultimul secol a fos tmarcat de cele mai negre episoade din istoria umanității, în care s-au petrecut lucruri oribile, greu de conceput de mintea umană. Oamenii însă au reușit să le facă față, devenind, uneori, chiar mai tari în credință. Un hibrid între dramă și film istoric, ÎNTRE CHIN ȘI AMIN, regizat de Toma Enache, este povestea, filmată cu măiestrie, a unui contrabasist care, după reîntoarcerea în țară, este arestat de regimul comunist și ținut captiv într-o închisoare în care deținuții sunt supuși unui proces de reeducare prin tortură. Personajul principal parcurge un adevărat Drum al Crucii, care, în loc să-i stârpească credința creștină, i-o întărește. Jocul actorilor este autentic iar distribuția, inspirat aleasă, reușește să redea fidel suferința personajelor. Imaginea și montajul sunt foarte bine realizate iar regia conferă filmului anvergura une producții cu buget mare. S-a muncit mult pe partea de scenografie, unde decorul și costumele se evidențiază prin acuratețe și calitate. În concluzie, spectatorul se găsește în fața unui excelent film artistic, cu o valoare istorică incontestabilă, realizat cu gust, emoție și măiestrie, de un regizor experimentat.”, apare notat în recenzia făcută asupra acestei pelicule în cadrul unuia dintre importantele festivaluri din Europa- Rome Prisma Independent Film Awards.