În acest an, din Prahova au fost deja înregistrate câteva cuiburi din vârful stâlpilor electrici
Violeta Stoica
Specie protejată, barza albă pare să fie tot mai des semnalată în localitățile județului Prahova. În cursul acestui an, încă din luna martie, prahovenii au început să înscrie în aplicație cuiburile de berze aflate în special în vârful stâlpilor de electricitate de pe marginea drumurilor județene sau locale, unde se aflau – la început de primăvară – perechi de berze fără pui. Deja, cuiburile sunt la această dată mult mai populate, fiind înregistrate și cuiburi arhipline cu aceste păsări protejate, cu perechi și cu doi-trei pui vizibili în cuiburile de mari dimensiuni.
Anul acesta, sunt deja înscrise în aplicație cuiburi din Râfov, Fulga de Jos, Strejnicu, Câmpina, Colceag și Bărcănești, însă în anii anteriori au fost înregistrate zeci de astfel de locații.
Potrivit Societății Ornitologice Române, inițiatorul aplicației, cu sprijinul companiilor de electricitate din țară, ediția din 2020 a proiectului Uite barza! a debutat anul acesta mai devreme decât în precedenții trei ani. Astfel, de ieri, 10 iunie, cu ajutorul aplicației, utilizatorii de smartphone-uri pot participa la numărarea berzelor albe din întreg teritoriul României.
„Anul acesta am decis să schimbăm puțin perioada în care numărăm berzele albe cu ajutorul aplicației Uite, barza! și să dăm startul mai repede. Astfel, recensământul berzelor are loc în perioada 10 iunie – 5 iulie 2020. Schimbarea datei a fost determinată de faptul că berzele se întorc mai repede la cuib și se modifică puțin și perioada de cuibărire. Până acum, cu ajutorul aplicației și al voluntarilor care au folosit-o, am reușit să facem inventarul cuiburilor de berze și să creștem gradul de protecție a acestei specii”, a declarat coordonatorul proiectului derulat de SOR, Valentin Marin.
Aplicația poate fi utilizată foarte simplu. Oricine are un smartphone poate descărca aplicația Uite barza!, disponibilă atât pentru Android, cât și pentru IOS. Când utilizatorul se află în imediata apropiere a cuibul de barză, trebuie să pornească aplicația și GPS-ul telefonului. Apoi, este necesară completarea câtorva informații: număr de păsări prezente, pe ce fel de construcție se află cuibul și dacă acesta este sau nu în pericol.
Aplicația solicită și efectuarea unei fotografii a cuibului. Precizia localizării este foarte importantă. Astfel, poziția cuibului trebuie marcată prin intermediul GPS-ului cât mai aproape de stâlp sau de suportul pe care se află cuibul. Datele salvate în aplicație pot fi trimise şi ulterior dacă nu există conexiune la internet. De asemenea, berzele albe și puii trebuie numărați numai la cuib. Diferența dintre păsările adulte și pui este simplă: adulții au ciocul roșu, iar puii au ciocul negru.
Specialiștii biologi vor verifica și confirma apoi datele încărcate în aplicație. Pe baza informațiilor obținute, la finalul campaniei de monitorizare, companiile Enel din România urmează să amplaseze noi suporturi pentru cuiburile de barză, pe baza unui plan realizat împreună cu specialiștii SOR, în zonele unde companiile sale de distribuție de energie electrică activează (Muntenia Sud, Dobrogea și Banat).
În 2020, proiectul Uite barza! intră în cel de-al patrulea an în care implică voluntari din toată țara în protejarea berzelor albe. Din 2017 până în prezent, aplicația Uite barza! a avut peste 9.000 de utilizatori, iar în iulie 2019 a fost pe primul loc în categoria „Călătorii și aplicații locale” din Google Play.