După 15 iunie se vor putea redeschide mall-urile, grădiniţele şi creşele private
Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că se impune prelungirea stării de alertă, cu mai puţine restricţii şi a făcut un apel către parlamentari în acest sens, potrivit Agerpres.
„Având în vedere că nu avem o scădere semnificativă a numărului de îmbolnăviri noi, faptul că avem în continuare în jur de 150 de persoane la tratament intensiv, internaţi în spitale, faptul că şi ultimul weekend de relaxare totuşi s-a simţit, nu în sens bun, la numărul de îmbolnăviri noi, ne face să fim în continuare precauţi şi suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.
El a arătat că în etapa următoare vor fi mai puţine restricţii propuse, dar consideră că „nu se poate continua fără a avea acest instrument numit starea de alertă”.După 15 iunie se vor putea redeschide mall-urile, dar fără restaurante şi locuri de joacă”, a explicat şeful statului, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
El a precizat că vor fi posibile evenimentele private, redeschiderea after-school-urilor, grădiniţelor, a creşelor private, a sălilor de fitness şi a piscinelor exterioare. „Vor fi posibile evenimentele private cu număr un pic mai mare de participanţi, în speţă 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior şi 50 de persoane dacă evenimentele private vor avea loc în exterior”, a spus Klaus Iohannis.
Totodată, şeful statului a amintit că există măsuri care vor continua – distanţarea, portul măştii de protecţie şi evitarea aglomerărilor.
Iohannis a spus că această continuare a stării de alertă va fi dezbătută în şedinţă de membrii Executivului şi s-a adresat şi membrilor Parlamentului, care trebuie să aprobe această măsură.
„Stimaţi parlamentari, fiţi responsabili, gândiţi-vă că virusul nu dispare printr-un vot în Parlament, dar dacă sprijiniţi Guvernul, atunci putem să controlăm eficient şi am dovedit-o. Putem să controlăm eficient această răspândire a epidemiei”, a punctat Iohannis.
Preşedintele a apreciat că măsurile luate până în prezent au fost corecte. „Stimaţi parlamentari, nu puneţi sub semnul întrebării, acum, la final, aceste măsuri care s-au dovedit a fi corecte”, a afirmat Iohannis.
Klaus Iohannis a avut ieri o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu şi cu Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.