N.Dumitrescu

Pe ordinea de zi a şedinţei de mâine a Consiliului Local Câmpina se află mai multe proiecte de interes pentru comunitate, printre care şi cel care vizează amplasarea de aparatură de supraveghere pe unele dintre cele mai importante zone din municipiu. Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea obiectivului de investiţii “Sistem video supraveghere intersecţii”, iniţiat de către primarul Horia Tiseanu, a avut ca bază, conform expunerii de motive a documentului, creşterea accelerată a traficului urban, a parcului de autovehicule, cât şi a ratei infracţionalităţii. Astfel, în urma a numeroase întâlniri între reprezentanţii municipalităţii câmpinene şi cei ai Poliţiei Locale, s-a ajuns la concluzia că este necesară punerea în practică a unui sistem de supraveghere video prin intermediul căruia să se monitorizeze, atât pe timp de noapte, cât şi pe timpul zilei, traficul rutier şi pietonal. În total, pentru punerea în practică a acestei investiţii, s-au propus 14 puncte de interes, respectiv intersecţii şi zone aglomerate din Câmpina: bd. Carol I cu str. Pictor Nicolae Grigorescu; str.Calea Doftanei cu bd. Carol I; bd. Nicolae Bălcescu cu str. Calea Daciei; bd.Carol I cu str. Sondei, str. Orizontului şi str. Schelelor; str. Calea Daciei cu DN1; str.Calea Doftanei cu str. B. P. Hasdeu; str.Calea Doftanei cu str. Voila; str. Ecaterina Teodoroiu cu str. Zorilor; str. I.H. Rădulescu cu str. Drumul Taberei şi str. Siretului; bd. Carol I cu str. Mihail Kogălniceanu; bd. Carol I cu str. 1 Decembrie 1918; bd. Carol I cu str. Siretului; str. Pictor Nicolae Grigorescu cu str. Plevnei; str. locotenent colonel erou Oprescu Adrian cu str. Victor Babeş. Conform proiectului de hotărâre, pentru fiecare intersecţie sunt prevăzute să se monteze câte două sau trei camere de luat vederi cu ajutorul cărora să fie monitorizate şi zonele adiacente acestora. La sediul Poliţiei Locale va fi amenajat un centru de monitorizare, intenţia fiind ca, de la caz la caz, să se poată interveni în cel mai scurt timp. Totodată, stocarea imaginilor furnizate de camerele de supraveghere video va fi făcută în aşa fel încât perioada de arhivare să fie mai mare de 20 de zile, aparatele urmând să fie montate pe stâlpii care asigură iluminatul public sau pe cei de semafor existenţi. După cum se menţionează şi în raportul de specialitate ce însoţeşte proiectul de hotărâre, punerea în practică a acestei investiţii are mai multe avantaje, cele mai importante fiind: asigurarea supravegherii permanente pentru obiectivele incluse, asigurarea dovezilor materiale necesare instituţiilor abilitate în cazul în care vor fi înregistrate evenimente în zonele supravegheate, descurajarea infracţionalităţii prin simpla prezenţă şi funcţionalitate a sistemului de supraveghere, crearea unui sentiment de securitate pentru cetăţeni. Valoarea totală a investiţiei este estimată la 334.814 lei (exclusiv TVA), durata de realizare fiind preconizată la trei luni.