Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, ieri, o serie de măsuri de relaxare începând cu data de 1 Iunie, precum redeschiderea teraselor, reluarea transportului internaţional şi a deplasărilor în afara localităţii fără declaraţie, posibilitatea organizării de spectacole şi de competiţii sportive în aer liber, potrivit Agerpres. El a menţionat că de la 1 Iunie se va putea merge la plajă, cu condiţia păstrării unei distanţe de cel puţin doi metri între şezlonguri.
„Tot de la 1 Iunie, va fi reluat transportul internaţional, rutier şi feroviar, în condiţii, sigur, de siguranţă, de distanţare şi de igienă. Tot de la 1 Iunie, vor deveni posibile spectacolele în aer liber, cu un număr de până la maximum 500 de spectatori, însă aceştia vor trebui să fie aşezaţi pe scaune, la distanţele care sunt impuse de regulile de distanţare, cu un control foarte strict la intrare şi, evident, cu respectarea tuturor normelor de igienă. În ce priveşte deplasările în afara localităţii, acestea de la 1 Iunie vor fi libere. Deci nu va mai fi nevoie de declaraţie când ieşim cu maşina sau pe jos sau cu bicicleta din localitate”, a spus şeful statului.
Însă, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, la finalul unei şedinţe privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19, preşedintele Iohannis a atras atenţia asupra faptului că nu s-a înregistrat o scădere semnificativă a noilor cazuri de infectare cu COVID-19.