Petre Apostol

Echipa feminină de handbal de la CSM Ploieşti, din campionatul junioarelor I, antrenată de Daniel Gheorghe şi Robert Comendant, şi-au continuat parcursul perfect din Seria B, încheind prima parte a sezonului regulat cu maximum de puncte. După ce a învins în prima etapă cealaltă echipă prahoveană din campionat, HC Activ CSO Plopeni, clasată pe locul al patrulea în sezonul trecut, formaţia ploieşteană a câştigat, la finalul săptămânii trecute, şi duelul cu cealaltă contracandidată la prima poziţie, CSH Art Galaţi.
CSM Ploieşti a jucat în compania grupării gălăţene, duminică, pe teren propriu, în Sala „Olimpia”, controlând meciul încă din start, adjudecându-şi victoria cu scorul de 23-18 (13-10). Astfel, la finalul turului, echipa ploieşteană are punctaj maxim, cu cinci victorii din cinci partide. Poziţia secundă este ocupată de HC Activ CSO Plopeni, gruparea antrenată de profesorul Nicolae Nimu şi Florin Ciupitu cedând doar disputa cu CSM Ploieşti până acum, în ultima etapă a turului câştigând, pe teren propriu, tot duminică, în meciul cu CSŞ Bacău, scor 31-26 (16-14). CSH Art Galaţi încheie podiumul provizoriu, obţinând trei victorii şi înregistrând două înfrângeri.
Returul va începe peste două săptămâni, CSM Ploieşti urmând să primească vizita formaţiei HC Activ CSO Plopeni.
De precizat că, după încheierea returului se vor organiza încă două turnee, la care echipele din serie se vor mai întâlni o dată, iar la finalul fazei preliminare primele patru clasate vor avansa la turneul semifinal.

CS Brazi s-a impus în derbiul prahovean la nivelul juniorilor II

Tot duminică, în campionatul de handbal al juniorilor II s-a disputat derbiul prahovean, dintre CSŞ Ploieşti şi CS Brazi, meciul contând pentru etapa a VI-a din Seria B. Cele două formaţii erau despărţite de un singur punct în clasament, CS Brazi bifând trei victorii şi o remiză în primele cinci etape, în timp ce CSŞ Ploieşti a înregistrat trei victorii, fiecare formaţie pierzând o singură dată.
Meciul a avut loc pe terenul formaţiei ploieştene, la Sala „Olimpia”, echipa din Brazi, antrenată de Cristian Dumitru, având câştig de cauză, la limită, scor 26-25 (14-14). Astfel, CSŞ Ploieşti, echipă antrenată de profesorul Silviu Stănescu, a coborât o poziţie în clasament, ajungând pe locul 4, după ce a fost devansată cu două puncte de LPS Buzău, care a câştigat meciul din deplasare cu CSŞ Tecuci, scor 25-20 (10-9).
Formaţia din Brazi s-a menţinut pe locul secund, fiind la egalitate de puncte cu Şc. Nr. 3 Adjud, dar cu un meci în plus şi golaveraj inferior.
De remarcat că formaţia din Adjud a realizat scorul etapei în compania celei de-a treia echipe prahovene din serie, CSO Mizil, câştigând pe teren propriu într-un joc în care s-au înscris un număr record de 89 de goluri, scor 62-27! Formaţia din Mizil nu a bifat niciun punct până acum.