După ce au fost stabilite coordonatele în ceea ce privește continuarea sezonului la nivelul eșalonului secund, care se va desfăşura cu un play-off (între primele 6 echipe, programat începând cu 4 iulie) oficialii petroliști au făcut planul pentru reluarea pregătirilor.
Astfel, reunirea echipei a fost programată pentru data de 25 mai, atunci când, după testarea pentru Covid 19, se va intra într-un cantonament de două săptămâni. Stagiul se va desfășura pe plan local, cu respectarea tuturor protocoalelor medicale aflate în vigoare. Evident, lucrurile mai pot suferi modificări, în funcție de evoluția pandemiei și de eventualele măsuri luate, pe parcurs, de către autorități.
Până pe 25 mai, petroliștii își vor continua antrenamentele de la distanță, prin intermediul aplicațiilor on-line.
Protocol oficial
Având în vedere necesitatea reluării antrenamentelor de către cluburile participante în competițiile organizate de FRF și LPF, precum și Ordinul 736/2020 privind aprobarea “Recomandărilor necesare a fi avute în vedere pentru reluarea antrenamentelor sportive în cantonamente”, dar și Ordinul nr. 565/13 mai 2020, Comitetul de Urgență al FRF a aprobat “Protocolul medical pentru reluarea antrenamentelor”, elaborat de Comisia Medicală a FRF.
Obiectivul protocolului îl reprezintă asigurarea sănătății persoanelor implicate precum și reducerea la minimum a riscului infectării cu SARS-CoV-2 pentru:
– Jucători și familiile lor;
– Staff tehnic, medical și familiile lor;
– Staff suport și administrativ și familiile lor.
Protocolul a fost elaborat în urma consultărilor avute cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Ministerului Tineretului și Sportului, precum și ai Institutului Național de Sănătate Publică.
De asemenea, Federația Română de Fotbal a pus la dispoziție alte trei documente elaborate de Comisia Medicală a FRF:
– Recomandări nutriționale pentru reintegrarea la efort;
– Prevenirea accidentărilor în fotbal după o perioadă lungă de inactivitate;
– Recomandări psihologice privind perioada revenirii la activitatea sportivă obișnuită.
Un document similar se va elabora în ceea ce privește reluarea competițiilor.