Nicoleta Dumitrescu
Deși se spune că în ziua de luni nici iarba nu crește, cu siguranță, de când pandemia a devenit un termen oficial, iar românii au bifat pe calendar zilele de izolare forțată, prima zi de luni a lunii mai a meritat să fie încercuită cu roșu. Iar asta datorită anunțului mult așteptat de la Cotroceni, cel referitor la faptul că președintele statului nu va mai prelungi, după data de 15 mai, starea de urgență la nivel național. Așa că, brusc, luni, după ora 14.00, după scurta declarație prezidențială, a dat soarele, iar în interiorul fiecărei case – pentru mulți adaptată și la munca de acasă – parcă a apărut o umbră din curcubeul speranței la care se tânjește de la jumătatea lunii martie.
O umbră a speranței că, încet-încet, se va mai tăia din restricții, semn că – deși pericolul rămâne și poate exploda oricând – viața se poate vedea, în adevăratul sens al cuvântului, și dincolo de acasă, dar, mai ales, poate să fie trăită fără să mai completezi declarații pe proprie răspundere. E adevărat, condiționată de păstrarea distanței fizice și de purtatea măștii de protecție în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun, viața de după starea de urgență nu va mai fi ca înainte. Nu are cum. Atât timp cât o rudă, o cunoștință, un vecin sau o persoană pe care o știai din vedere sau din auzite a rămas fără loc de muncă ori a primit șomaj tehnic, a fost în carantină forțată, a fost testată pozitiv ori contactarea temutului virus i-a fost fatală, nu mai e posibil ca viața să se desfășoare normal după ce nu va mai exista stare de urgență.
Practic, cel mai mare dușman nevăzut al omenirii a făcut în așa fel încât cursul vieții fiecărei persoane, indiferent unde ar locui, să se transforme radical și să nu mai fie ca înainte. De la viața liberă, fără îngrădiri, de la posibilitatea de a merge oriunde și oricând, a fost nevoie de o readaptare, forțată, în interiorul locuinței. N-a fost ușor pentru nimeni, izolarea fiind considerată ca un fel de test al rezistenței. Al rezistenței în casă, în singurătate, al conviețuirii – 24 de ore din 24 – cu toți membrii familiei, un test al fricii, al angoasei, dar mai ales al așteptării. Al așteptării, pentru că nimeni nu poate să spună, cu certitudine, ce va fi cu adevărat după ce restricțiile și interdicțiile se vor mai relaxa.
În România, după cum a anunțat președintele, primele activități la care s-ar da liber ar fi mersul la coafor, la frizer şi la cabinetele stomatologice. Se va renunța la completarea declarației pe proprie răspundere în cazul deplasării în interiorul localității de domiciliu, vor fi deschise muzeele, făcându-se precizarea că, după 15 mai, relaxarea nu va fi totală, ci va fi făcută pas cu pas. Numai că trecerea de la un pas la altul nu va fi ca și când ai bate din palme, durata prognozată fiind un pas la… două săptămâni!
Până atunci, cu ochii pe calendar, românii, stând în continuare în casă, vor proceda precum cei din armată când își ziceau în gând sau cu voce tare, până la liberare: AMR 10 zile, nouă, opt…
Au mai rămas zece zile, nouă, opt… până când, în localitatea trecută pe actul de identitate, nu va mai trebui să semnăm declarația pe proprie răspundere pentru a merge la piață, să cumpărăm lapte, pâine și ouă de la magazin…Cu siguranță, însă, chiar dacă după data de 15 mai vei putea să fluieri liber inclusiv noaptea, cu siguranță nimic nu va mai fi ca înainte. Pentru că rămân agățate de tine amintirile că, din cauza coronavirusului, bisericile au fost închise, n-ai putut să aprinzi o lumânare la crucile celor care ți-au fost dragi, anul acesta Paștele nu a mai fost Paște, 1 Mai nu a mai fost 1 Mai, n-ai putut să simți obrazul celui de lângă tine și căldura strângerii mâinii lui. Au mai fost durere, teamă, frică. Și a mai fost liniște! Foarte multă liniște, străzile fiind, de cele mai multe ori, doar ale mașinilor de poliție și ale Ambulanțelor…
