Ana Maxim
Filmul românesc “Lumea e a mea” – o poveste impresionantă despre problemele tinerei generații – va avea premiera de gală miercuri, 28 octombrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură Geo Bogza din Câmpina. Rolul principal din film este interpretat de Ana-Maria Guran, fiica deputatului prahovean Virgil Guran, din Câmpina. Tânăra a absolvit Colegiul Național “Nicolae Grigorescu” – în cadrul căruia a format trupa de teatru “Zen”, iar în prezent este studentă la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția actorie. Personajul Larisa din “Lumea e a mea” este primul ei rol în cinema.
Din distribuția filmului mai fac parte: Oana Rusu, Ana Vatamanu, Iulia Ciochină, Florin Hrițcu, Dan Rădulescu. Cu excepția actriței Iulia Ciochină, nominalizată la Premiile Gopo pentru rolul din scurtmetrajul „Drumul Taberei” (din pelicula „Love Bus”), celelalte tinere actrițe sunt non-profesioniste și se află la prima apariție pe marele ecran. “Lumea e a mea”, o dramă despre generația 2000, aduce în prim-plan povestea unei adolescente din Constanța. Larisa vrea multe de la viață: bani, valoare, influență, popularitate, respect și, fiind îndrăgostită, va face totul pentru a le obține. Pelicula a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF 2015), unde a câștigat Premiul de debut în Zilele Filmului Românesc. Pe lista distincțiilor s-au mai adăugat: mențiunea specială a juriului în competiția East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary și Trofeul Festivalului Internaţional Independent Anonimul. Filmul este regizat de Nicolae Tănase, cunoscut publicului din România pentru scurtmetrajul ”Blu”, cu care a câștigat premii importante la Festivalul Internațional de Film Transilvania, 2012, la Best International Short Film din Portugalia și Premiul „Tânără Speranță” la Gopo. „Nu am vrut să fac un film social, un film care să descrie o realitate cotidiană și care să rămână distant, ci am vrut să pătrund cât se poate de mult în intimitatea acestor fete, să le descopăr dorințele și visele, și să le înțeleg fiecare decizieˮ, a declarat regizorul Nicolae Constantin Tănase. „Lumea e a mea” este o coproducție Libra Film și deFilm, realizată cu sprijinul UNATC – Atelier de Film, Digital Cube, Videolink, MDV Studio, Raza Studio, Cityplex, DSG, Villa Kult. În România, filmul este distribuit de Transilvania Film, începând din 23 octombrie. La proiecția din 28 octombrie, de la Câmpina, accesul publicului se va face doar pe bază de invitații, care se pot ridica de la adresa Bulevardul Carol I, nr. 57 (sediul Băncii Vital) din municipiu.














