Constantin Dumitru (Plopeni)

Socotit de toţi cei care l-au cunoscut ca un „copil” al Mizilului, fiind cel mai bun produs fotbalistic al „maidanelor” locale din acea perioadă, Radu Alexiu a fost una dintre cele mai pitoreşti „figuri” din istoria fotbalului prahovean.
Acesta s-a născut la 18 martie 1945, la Mizil – Prahova, şi a început cariera fotbalistică atunci când avea numai 10 ani, fiind luat „sub aripa sa” de către antrenorul – gazetar Raul Alexandrescu, conducătorul de atunci al Centrului de copii şi juniori al echipei locale Rapid. La 15 ani este promovat în echipa de seniori de antrenorul Victor Panovschi, iar la 17 ani, fiind căpitan al echipei, obţine cu Rapid Mizil, antrenor Tase Stoian, promovarea în divizia C (1963). Pe perioada stagiului militar a evoluat o scurtă perioadă la Victoria Someşeni, după care a făcut parte din lotul divizionarei B, CFR Cluj. Din anul 1968 este transferat de antrenorul emerit Ilie Oană la Petrolul din Ploieşti şi debutează în divizia A, la 24 martie 1968, în partida Jiul Petroşani – Petrolul 2-0, un joc în care ploieştenii au evoluat în următoarea formaţie: Mihai Ionescu, Radu Alexiu, Alexandru Pall, Nicolae Ionescu, Nicolae Dragnea, Octavian Dincuţă, Eduard Juhasz, Gheorghe Grozea, Vasile Stroe, Camil Oprişan şi Constantin Moldoveanu.
Pe scena primei divizii fotbalistice a ţării a disputat cu Petrolul Ploieşti 31 de jocuri, iar din vara lui 1970 a îmbrăcat tricoul echipei Metalul pentru o perioadă de 4 ani.

metalul-plopeni-1971A condus echipa din Plopeni la ultimul baraj de promovare în divizia B (1971), în teren, din postura de căpitan al echipei. Un jucător pus mereu pe „şotii” în afara terenului, dar şi capabil, pe gazon, să facă fel şi fel de „figuri” adversarului pentru a-l scoate din joc. Cu toate acestea, la Plopeni s-a afirmat ca un veritabil stoper şi mijlocaş unde a dovedit un mare talent, fiind un jucător de picior stâng, capabil să-şi pună prin expedierea paselor lungi, în orice moment, coechipierii pe contraatac.
A evoluat, în continuare, la Petrolul Băicoi (1974/1977), Voinţa Poiana Vărbilău (1978/1980 şi 1981/1984), echipă cu care a participat la barajul pentru promovare în campionatul judeţean (1978) şi semifinalist al Cupei României (faza judeţeană) – 1981.
A mai evoluat la Petrolul Teleajen Ploieşti (retur 1979/1980) şi Flacăra Mălăieşti (1980/1981). S-a retras din activitatea competiţională în anul 1984, dar a evoluat în continuare o bună perioadă la echipa de ,,old- boys” Metalul Plopeni. S-a stins din viaţă la vârsta de 75 de ani, la data de 1 Mai 2020.
Dumnezeu să-l ierte!