Izolarea impusă de pandemia de coronavirus se dovește a fi o provocare pentru mulți dintre noi. Dintr-o dată fie petrecem mult timp singuri, fie petrecem mult mai mult timp decât înainte cu familia. Și cum, în această perioadă, emoțiile negative sunt multe și se acumulează de la o zi la altă, suntem tentați să le eliberăm exact acolo unde ne simțim mai confortabil, adică pe cei dragi, apropiați de noi, potrivit MedLive.ro.
Dr. Vlad Stroescu, medic psihiatru, face câteva recomandări care să ne ajute să trece, mai ușor peste perioada de izolare.
1. Respiră adânc. De fiecare dată când simți că furia și teama se adună în tine trebuie să tragi aer adânc în piept, câteva secunde, timp în care să îți reamintești cine sunt oamenii cu adevărat importanți pentru tine și cum îi poți proteja cât mai mult.
2. Analizează situația la rece. În profunzime, niciun părinte nu este cu adevărat supărat pe copiii săi, furia fiind o stare de moment. De aceea, înainte de a reacționa este important să analizezi situația la rece, să înțelegi că și pentru ceilalți este o perioadă grea, inclusiv pentru cei mici, și să dai dovadă de mai multă răbdare în relația cu aceștia.
3. Nu uita să ai grijă de tine. Pentru a face față cât mai bine provocărilor și situațiilor stresante aduse de izolare trebuie să ai, în primul rând, grijă de tine. Este foarte important să nu faci sacrificii în ceea ce privește timpul pentru tine însuți, spațiul tău personal și odihnă corespunzătoare. Astfel, vei avea o stare de bine care se va reflectă și în relația cu cei dragi.
4. Ține legătura cu oamenii dragi aflați la distanță. Chiar dacă nu îi poți vizita la fel ca înainte, nu uita de oamenii dragi aflați la distanță.
Vorbește cu părinții tăi mai des decât o făceai înainte. Tehnologia este de partea voastră, așa că o conversație sau un apel video o dată sau de două ori pe zi pot face minuni, atât pentru starea ta de spirit, cât și pentru cei dragi.
5. Păstrează contactele sociale. Izolarea este un moment bun să îți aduci aminte de persoanele cu care nu ai mai vorbit de câteva luni sau poate de câțiva ani. În perioada aceasta este interzisă apropierea fizică, dar nu și contactele sociale. Iar atunci când acestea sunt de calitate reprezintă un factor de sănătate psihică, pe care ne putem baza în aceste zile.
Ținând cont de aceste sfaturi vei putea depăși mai ușor perioada de izolare, cu mai puțin stres și mai puține situații tensionate în familie.