Petre Apostol
În urmă cu două săptămâni, secţia de atletism a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, coordonată de antrenorul Augustin Iancu, a reuşit un transfer de marcă, ajungând la o înţelegere cu singurul sportiv din România deja calificat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, de anul viitor: Marius Ionescu. Originar din Craiova, de unde este şi antrenorul clubului ploieştean, Robert Munteanu, atletul din lotul naţional a participat, de curând, la prima competiţie de când a semnat cu CSM, acesta luând parte la Semimaratonul Great Birmingham, disputat în Anglia.
Multiplul campion al României a avut o prestaţie bună, aflându-se în calcule pentru medalii. În cele din urmă, Marius Ionescu a încheiat pe locul al şaselea, parcurgând cei 21 de kilometri ai probei de concurs într-o oră, cinci minute şi 29 de secunde, la doar trei secunde de al cincilea clasat şi la două minute şi 20 de secunde de ultima treaptă a podiumului.
Câştigător a fost britanicul Chris Thompson, sosit cu timpul de o oră şi trei minute, urmat, la două secunde, de Ayad Lamdassem, respectiv Sondre Norstad Moen, la nouă secunde.
Atletul clubului ploieştean nu a avut mult timp la dispoziţie pentru recuperare, deoarece se pregăteşte pentru participarea la Campionatul Naţional de Cros, programat în cursul zilei de mâine, la Craiova. Întrecerea, care se desfăşoară pe distanţa de 12 kilometri, reprezintă criteriu de selecţie pentru Campionatul Balcanic de Cros (21 noiembrie, Croaţia) şi Campionatul European de Cros (13 decembrie, Franţa).














