N. D.
La nivelul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Prahova a fost înființată o linie specială de tip Telverde, prin intermediul căreia inspectorii școlari și consilierii de specialitate vor răspunde întrebărilor din domeniul Educației. Instituția pune astfel în aplicare una dintre deciziile stabilite la nivelul Ministerului Educației, după confirmarea faptului că până la sfârșitul acestui an școlar cursurile vor rămâne suspendate, dar continuă învățarea asistată de tehnologie, ministrul Monica Anisie anunțând luni că inspectoratele școlare vor pune la dispoziție un Telverde pentru orice întrebare sau nelămurire din partea părinților, a elevilor sau a cadrelor didactice pe această temă. La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Prahova se poate apela numărul de telefon 0800.816.244, activitatea acestei linii telefonice speciale care va fi disponibilă în intervalul orar 9.00-14.00 funcționând după următorul program: luni se vor da răspunsuri legate de probleme specifice managementului resurselor umane; marți pentru probleme specifice învățământului primar și preșcolar; miercuri pentru probleme specifice resurselor umane, joi – probleme specifice compartimentelor de contabilitate, iar vineri se vor putea adresa întrebări ce vizează gradele didactice. De adăugat că, de la începutul acestei săptămâni, ISJ Prahova a pus în aplicare și ”Planul județean de intervenție educațional pentru situația suspendării cursurilor”, scopul principal al acestei inițiative fiind asigurarea cadrului legal pentru desfășurarea activității didactice în mediul on-line. Documentul mai vizează actualizarea fișelor de post ale cadrelor didactice cu atribuții și indicatori de performanță legați de proiectarea, realizarea și evaluarea activităților de învățare on-line, dar și informarea, prin intermediul cadrelor didactice, a elevilor și părinților acestora cu privire la modalitatea de organizare a activităților suport din această perioadă, inclusiv asupra drepturilor și obligațiilor acestora. Nu în ultimul rând, se are în vedere ca la nivelul unităților de învățământ din Prahova să fie asigurată, pentru toate disciplinele, accesarea portofoliului digital, pe site-ul https://digital.educred.ro, ca totalitate a platformelor și resurselor de învățare online asigurate de Ministerul Educației.