Sfinţii Nouă Mucenici din Cizic au luat cununa muceniciei în secolul al treilea, în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor. Numele Sfinţilor Nouă Mucenici sunt: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Aceştia, deşi aveau origini diferite, s-au întâlnit în cetatea Cizic, unde au propovăduit credinţa creştină.
Fiind prinşi de către autorităţi, au refuzat să se lepede de credinţa în Hristos. Sfinţii Nouă Mucenici din Cizic au fost apoi supuşi la numeroase chinuri şi, într-un final, omorâţi prin tăierea capului.
Pe locul în care aceşti mucenici au primit martiriul, a fost ridicată o biserică, în vremea domniei împăratului Constantin cel Mare, în care au fost aşezate sfintele lor moaşte. Tradiţia a consemnat numeroase minuni petrecute la racla cu moaştele acestor sfinţi.