A.M.

Casa Regală organizează astăzi, la Sinaia, o serie de evenimente care fac parte din programul manifestărilor publice dedicate aniversării Regelui Mihai, la împlinirea vârstei de 94 de ani. La ora 15.45, în Salonul Florentin al Castelului Peleș, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor acorda bursele de studii „Regele Ferdinand” și „Regina Maria” unor studenți eminenți din cadrul Universității Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Bursele fondate de Principesa Moștenitoare și de Principele Radu au caracter anual și reprezintă o continuare a legăturii tradiţionale dintre Coroană şi educaţie, începută de întemeietorul României moderne, Regele Carol I“, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Majestății Sale Regele Mihai I. De asemenea, tot astăzi, la ora 16.00, în Holul de Onoare al Castelului Peleș, principesa va decora personalități, instituții și colaboratori ai Casei Majestății Sale Regelui, din țara noastră și de peste hotare, ceremonia fiind urmată, la ora 17, de un concert susținut de Corul Regal.
S-a mai menţionat că pe data de 25 octombrie 2015, Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui va da publicității mesajul video al Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta cu prilejul aniversării Majestății Sale Regelui Mihai I, la împlinirea vârstei de 94 de ani. Tot duminică, la ora 18.00, Ateneul Român va găzdui a opta ediţie a concertului anual de binefacere organizat de Fundaţia „Principesa Margareta“ a României, iar luni, 2 noiembrie 2015, la ora 12, în Aula ASE din București, Altețele Lor Regale – Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu – vor inaugura bursele de studii „Regele Carol I” și „Regina Elisabeta”, pe care le vor primi doi studenți eminenți din cadrul ASE. Programul manifestărilor dedicate aniversării Regelui Mihai mai include: un concert extraordinar susținut, pe 8 noiembrie 2015, de Corul Regal, locul desfășurării evenimentului nefiind încă anunțat, și o manifestare ce va marca Ziua Medaliei Regele Mihai I pentru loialitate, la care vor fi invitate personalități ale vieții publice românești, posesoare ale decorației regale.