Alex Călinoiu
Autorităţile ploieştene au avut în această săptămână o şedinţă pe tema Sărbătorilor de Iarnă, stabilind calendarul evenimentelor care vor avea loc în luna decembrie. Chiar dacă încă nu este definitivat, programul propune câteva evenimente
inedite, unele noi în Ploieşti, altele derulate şi în anii trecuţi, în centrul atenţiei urmând să fie Orăşelul Copiilor, Târgul de Crăciun şi un bal caritabil prin care autorităţile ploieştene speră să strângă fonduri pentru modernizarea Spitalului de Pediatrie.
Ca şi anul trecut, Orăşelul Copiilor va fi amenajat în parcul de la Sala Sporturilor „Olimpia”, primăria luând în calcul varianta de a introduce, în perioada respectivă, mai multe trasee de transport în comun care să lege acest obiectiv de cartierele mari ale Ploieştiului. Nici zona centrală nu va fi neglijată, aici urmând să se desfăşoare Târgul de Crăciun, în perioada 5 – 23 decembrie. Pe zona pietonală din apropierea Palatului Administrativ vor fi amplasate în jur de 20 de căsuţe din lemn unde comercianţii vor putea să expună produse tradiţionale, de la alimente sau textile până la dulciuri şi jucării. Tot în luna decembrie vor fi organizate şi atelierele lui Moş Crăciun, o serie de workshop-uri dedicate celor mici, organizate cu sprijinul unor artişti plastici. Anul trecut, la aceste ateliere au participat câteva sute de copii din Ploieşti care au lucrat, în foaierul Teatrului „Toma Caragiu”, pentru a confecţiona decoraţiuni de Crăciun sau felicitări. Pe spaţiul pietonal din faţa teatrului, autorităţile urmează să aducă mai mulţi brazi, care vor fi împodobiţi, ca şi în anii trecuţi, de elevii din şcolile ploieştene. În paralel, tot pentru cei mici, se ia în calcul şi un parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga”, pentru a extinde la nivelul întregii localităţi proiectul „Poveste de Crăciun”, derulat anul trecut de instituţie alături de câteva şcoli. Practic, aici va fi vorba despre un concurs de compuneri dedicat copiilor, tema fiind, cum era uşor de anticipat, legată de Sărbătorile de Iarnă.
Principala noutate din acest an se leagă, însă, de organizarea unui bal, cel mai probabil pe data de 15 decembrie. Anunţul a fost făcut de primarul interimar al Ploieştiului, Iulian Teodorescu. Acesta a dezvăluit că evenimentul va fi derulat în colaborare cu Fundaţia „Copiii Noştri”, iar banii strânşi în urma acestui eveniment caritabil vor fi utilizaţi pentru a sprijini Spitalul de Pediatrie Ploieşti în derularea unor proiecte de modernizare. Momentan, detaliile legate de bal nu sunt bătute în cuie, autorităţile urmând să mai organizeze cel puţin o şedinţă pentru a stabili ultimele amănunte organizatorice, inclusiv cele legate de programul artistic. Balul va avea loc la Sala Coloanelor din Palatul Culturii, iar reprezentanţii municipalităţii se aşteaptă la aproximativ 200 de invitaţi.