V. Stoica
Timp de trei ore, echipaje formate din polițiști, jandarmi și militari au acționat, astăzi, pentru identificarea și sancționarea persoanelor care încalcă prevederile ordonanțelor militare, normele la regimul rutier, dar și pentru verificarea comercianților din zona piețelor agroalimentare și a centrelor comerciale.
Potrivit IPJ Prahova, forțele de ordine au legitimat 1033 de persoane, au controlat 562 de autovehicule și au verificat activitatea economică a patru agenți comerciali. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 120 de sancțiuni contravenționale, dintre care 86 au fost pentru nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare și 34 pentru alte abateri de la litera legii. Conform aceleiași surse, valoarea sancțiunilor aplicate a depășit 223.000 de lei.
Un exemplu al celor constatate astăzi a fost cazul unul tânăr de 25 de ani, care conducea un autoturism pe DN 72, pe raza localității Stoenești, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.
Acțiunile de acest gen vor fi intensificate în perioada următoare, mai ales în zona piețelor, a centrelor comerciale și a lăcașelor de cult.