• Şcolile rămân închise • Se pot plafona preţurile la medicamente, alimente şi servicii • Se vor judeca doar cazurile de urgenţă deosebită

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, ieri, că a semnatul decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență, instituită în 16 martie pentru a limita propagarea pandemiei de coronavirus. „Este absolut evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat”, a spus șeful statului, într-o declarație susținută la Palatul Cotroceni, adăugând: ”Cu siguranță că fără măsurile de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor.E tocmai scenariul negru pe care ne-am propus să-l evităm. Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricțiilor cum văd că cer cu inconștiență unii politicieni ar duce la o creștere vertiginoasă a cazurilor de infectare.Stați acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital. Altfel vom avea un val de îmbolnăviri și de decese foarte mare. Nu putem permite niciun pas înapoi, avem de-a face cu o răspândire intracomunitară, limitată, dar foarte periculoasă”.
În cadrul declaraţiei, preşedintele Klaus Iohannis a mai adăugat: ”Școlile rămân închise și se suspendă toate activitățile didactice ce presupun prezența fizică în unitățile de învățământ.
Guvernul va lua toate măsurile pentru a asigura securitatea alimentară a cetățenilor.
Se pot plafona prețurile la medicamente, alimente, servicii de utilitate publică.
Am adăugat o mențiune specială: dacă se va constata o scădere a prețurilor pe piețele regionale, Guvernul va lua măsuri pentru ca scăderile să se reflecte în prețul consumatorilor.”De asemenea, şeful statului a mai spus:”Pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu se pot lua măsuri de urgență, până la demitere în spitale, DSP, case de asigurări sănătate, servicii ambulanță, instituții publice centrale și locale. Decretul menționează explicit posibilitatea ca managementul unităților sanitare publice să poată fi asigurat de personal din instituții cu atribuții în apărarea și securitatea națională”.
Referindu-se la protejarea categoriilor vulnerabile, preşedintele a subliniat: ”Este interzisă încetarea sau suspendarea activității centrelor de îngrijire bătrâni, alte categorii vulnerabile, publice și private, este însă permisă transferarea la propriul domiciliu”.
„În justiție, activitatea de judecată continuă în cazurile de urgență deosebită. Furnizorii de servicii de comunicații electronice au obligația de a asigura integritatea rețelelor”, sunt alte idei la care Klaus Iohannis a făcut referire.
„Fiecare suntem datori să punem umărul la trecerea peste această grea încercare. Sunt măsuri care ne afectează temporar o parte din drepturi și libertăți, dar care salvează vieți.Fac apel la cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave: nu păcăliți instituțiile statului, vă păcăliți singuri, vă puneți în pericol părinții, copiii.Orice pas dincolo de liniile trasate de recomandări poate însemna îmbolnăvirea dvs și a celor dragi. Fiți responsabili și solidari!”, a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.