Un jucător născut în anul 1998 – ploieșteanul Alberto Olaru – este singurul ”supraviețuitor” al proiectului fotbalistic ”Noul Petrolul” – demarat în vara lui 2016, atunci când Petrolul a repornit la drum, din Liga a IV-a.
Crescut la Centrul de Copii al ”vechiului SA”, Olaru a bifat chiar debutul în eșalonul județean, la Păulești, iar în ultimele două sezone de Liga 2 a bifat 39 de prezențe în tricoul petroliștilor, în 36 dintre aceste partide figurând în „11”-le de start”!
”Sunt mândru că joc pentru această echipă, mai ales că, pentru mine, ca unul care am început fotbalul în curtea Petrolului, a fost, practic, un vis devenit realitate. Iar acesta este, din punctul meu de vedere, cel mai frumos lucru posibil, să poți să faci ceea ce-ți place! ”- spune Olaru pentru site-ul clubului, începutul experienței fotbalistice fiind dificil pentru acesta.
”La început mi-a fost greu, până m-am obișnuit cu naveta, pentru că, stând într-o localitate de lângă Vălenii de Munte, trebuia să merg cu microbuzul sau cu trenul până la Gara de Nord, de unde, apoi, o luam pe jos până la Vega, acolo unde făceam antrenamente. Primul antrenor a fost domnul Lucian Sotir, însă am lucrat cu dânsul doar aproximativ trei luni. Apoi ne-a preluat domnul Claudiu Toader, cel de la care am învățat, practic, bazele fotbalului, într-o generație cu Mihai Velisar (vândut de Petrolul la Gaz Metan Mediaș, ajuns internaţional de tineret), Cosmin Lambru (și el ”debutat” în Liga I chiar la „vechiul” Petrolul), Eugen Rudaru și Valentin Ursu (toți trei la CS Blejoi, în Liga 3).
Olaru a fost copil de mingi la jocurile din cupele europene, din 2013 și 2014, iar acum a ajuns să joace cu doi dintre idolii săi de atunci – Younes Hamza și Laurențiu Marinescu!
Pe perioada pauzei competiționale cauzate de Covid-19, Olaru s-a izolat acasă, lângă Vălenii de Munte, petrecând timpul cu familia și cu animalele de companie.
”Încerc să mă mențin în formă, mă uit la filme, la seriale, citesc și evit cât de mult se poate să ies din casă, dacă nu intervine o problemă gravă. Fac antrenamente în fiecare zi. Pe cele de „forță” le fac acasă. Iar pentru alergări mai merg în apropiere, pe terenul din comună. Știu că este o situație foarte grea pentru toți, dar trebuie să nu ne pierdem încrederea și să fim profesioniști” – spune Olaru, cel care, dacă se va realiza promovarea, la finele acestui sezon, va avea șansa de a rămâne la echipă din mai multe motive: va fi jucător cu statut de ”under 21”, în Liga I, sezonul viitor, și este și pe lista celor formați de club, obligatoriu pentru cluburile de prim-eșalon.