Florin Tănăsescu
Şarpele era nebun. Se învârtea în jurul cozii, lungă cât Ecuatorul, şi striga ca din gură de drac: dau un măr şi un colac pentru o picătură de rouă!
Iuda, atârnat de craca unui smochin uscat, cu ochii ieşiţi din orbite, scotea limba la el. Îşi dădea ultima suflare, strigând: “Ah, ce trădător moare odată cu mine!”.
– Nu crezi că tabloul ăsta ultra- suprarealist afectează emoţional “tutto il mondo?”, mă întreabă italianca Lemniscata.
Dacă nu ştiţi cine e fata, aflaţi: e unica fiică a unui italian. Cândva, în matematica lumii vechi, i se spunea “Lemniscata lui Bernoulli”. Niciodată nu a fost măritată, deşi îi făcuse, periodic, curte, chiar Tabelul lui Mendeleev. Dar, ăla mirosea a clor. Oricum, Lemniscata avea şi-o boală, se pare fără leac. Zăcea la pat sub forma unui 8 culcat. Ca un plus infinit al dorinţelor ei şi al lumii întregi.
– Fată, niciodată şi nicicând, atâta lume nu a tremurat din cauza a trei boi: Iuda, Şarpele şi Necuratul!, o mustră până şi tac’-su, aflat la domiciliu în carantină. Treci şi spală vasele! Dar Lemniscata nu putea. Zăcea la pat. Sub forma unui 8 culcat.
În timpul ăsta, Şarpele – născut în Zodia şobolanului chinezesc – îşi muşca limba. Sâsâia şi turba. O picătură de rouă se arăta la orizontul negru. Era sub forma…
– Pare frumos ce zici acum!, vorbeşte încet, dom’şoara Lemniscata, să n-o audă ăl bătrân, numitul Bernoulli. Da’ nu are formă de mână? Mâna Maicii Domnului ?
În timpul ăsta, Şarpele înjură ca ultimul birjar lunar:” Na, drace ! Nu am băut nici vin de împărtăşanie, dar ochii mi se împăienjenesc. O fi aievea ce zăresc? Mâna Maicii Domnului presară rouă peste “tutto il mondo”.
– Da, sur le monde entier!, îl calcă pe coadă şi Turnul Eiffel.
– Chiar şi peste Infernul lui Dante. Zici că face sfeştanie lumii întregi!, se bucură şi Turnul din Pisa, care, din respect pentru picătura de rouă, stătea tot înclinat.
– Ăsta e început de Lume Nouă!, strigă şi Farul din Alexandria, renăscut din propria cenuşă.
– Vremea noastră a apus! Din cer cade rouă, dar noi suntem tot uscaţi ca smochinul din Biblie. Ia uită-te la prietenul Iuda!, sâsâie șarpele spre Necurat.
– Ce se întâmplă cu Iuda?, întreabă – deh, curiozitate feminină – Lemniscata infinită, trezită din boala fără leac de a sta sub forma cifrei 8 culcat. Si se ridica din patul în care zăcea. Caprifoiul făcuse o minune şi cu ea.
– Iuda moare pentru a doua oară!, se zvârcoleşte Şarpele, cu coada infinit mai mică decât Ecuatorul.
Clopotele, şi ele din rouă, vestesc naşterea de Lume Nouă. Hamlet se hotărăşte şi zice “Let it be !”
Romeo şi Julieta sunt Adam şi Eva. Se cunună pe Rai pământesc. Lemniscata lui Bernoulli dansează blues la nuntă.
O nuntă a Lumii Noi care ţine la nesfârşit.
La plus infinit!
