N. Dumitrescu
Având în vedere situația cu care se confruntă românii, reprezentanţii lăcașurilor de cult au dorit să-i sprijine, atât pe cei care sunt în prima linie, în spitale, cât și pe cei aflați în suferință. Astfel, în toată ţara, parohii, mănăstiri, episcopii şi arhiepiscopii s-au mobilizat, fiecare la capacitatea sa, achiziționându-se aparatură sau materiale sanitare pentru spitalele locale, dar și dând un impuls efortului de strângere de fonduri pentru acestea, devenind astfel un catalizator social al eforturilor de sprijin în pandemie. Iar prin toate acestea, biserica a dorit să-și arate solidaritatea cu cei bolnavi, vârstnici şi vulnerabili, dar şi preţuirea faţă de toţi cei care, în frunte cu medicii, lucrează în spitale şi în alte aşezăminte medicale. Protoieriile Ploieşti Nord şi Ploieşti Sud, de pildă, au oferit până acum spitalelor din Ploieşti 2.000 de măşti de unică folosință, 40 de litri de săpun lichid şi 1.000 de cărţi de rugăciune la vreme de boală şi necaz. La nivel național, însă, rezultatele acestui demers se văd și în privința sumelor care au fost donate. Concret, Biroul de Presă al Patriarhiei Române a anunțat că sprijinul financiar şi material de până acum al bisericii se ridică la suma de 4.105.002 lei, la care se adaugă o donaţie de 10.000 de lei făcută de Patriarhul Daniel din salariul personal, în scopul achiziţionării de materiale de protecţie pentru voluntarii platformei ajutacubucurie.ro. Platforma ajutacubucrie.ro a fost creată de Patriarhia Română şi Federaţia Filantropia pentru a sprijini eforturile la nivel naţional în criza COVID-19. Pe această platformă online şi la linia telefonică gratuită 0800-800.368 se poate cere, dar şi oferi ajutor pentru cei vulnerabili şi izolaţi din toată ţara.