V. Stoica

Consilierii județeni au adoptat, ieri, cu unanimitate de voturi hotărârea de rectificare a bugetului județului Prahova, noi fonduri fiind alocate unităților medicale aflate în administrarea CJ (Spitalul Județean de Urgență Ploiești și Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești), cât și centrelor de asistență socială ce aparțin Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova.
Principalele fonduri au fost alocate pentru achiziționarea de izolete de protecție a pacienților cu COVID 19 la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, din fondurile încasate în baza contractelor de sponsorizare – 90.000 de lei; pentru că Ministerul Sănătății a alocat suma de 360.000 de lei pentru aparatul de testare RT PCR, în vederea diagnosticării coronavirusului, suma alocată luna trecută de Consiliul Județean în acest scop va fi utilizată pentru achiziția de alte echipamente medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență.
Sume suplimentare au fost alocate și pentru aprovizionarea cu materiale sanitare, dezinfectanți și echipament de protecție pentru personalul medical, în situația epidemiologică generată de SARS-CoV-2, la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești – 300.000 de lei, precum și pentru aprovizionarea cu materiale sanitare, dezinfectanți și echipament de protecție pentru personalul medical, astfel încât să fie asigurate toate cele necesare în cele 23 de centre sociale ale DGASPC Prahova – 1,2 milioane de lei.
Bogdan Toader, președintele CJ Prahova, a anunțat, în cadrul ședinței, că, după parcurgerea tuturor pașilor legali în achiziția platformei RT-PCR de diagnosticare a Covid-19, a fost semnat contractul de furnizare. “În maximum o săptămână, aparatul va intra în dotarea Spitalului Județean. Sperăm ca Direcția de Sănătate Publică să ne acorde sprijinul necesar pentru autorizarea efectuării de teste în cadrul unității medicale, astfel încât să se reducă timpul de așteptare a rezultatelor testelor, care până acum erau efectuate la București”, a mai adăugat Bogdan Toader.