Petre Apostol
Meciul de duminică, disputat în compania formaţiei HCM Râmnicu Vâlcea, pierdut cu 22-42, va rămâne în istorie ca fiind ultimul disputat de CSM Ploieşti în Liga Naţională. O poveste a handbalului feminin ploieştean se va încheia odată cu neprezentarea echipei la următoarea partidă, care ar fi trebuit să se desfăşoare pe teren propriu, cu CSM Bistriţa.
Din cauza neplăţii penalizării dictate în cazul Mihaelei Tivadar, pentru taxele memoriului de a deveni liberă de contract ca urmare a restanţelor salariale, clubul ploieştean a fost sancţionat de Federaţia Română de Handbal cu ridicarea dreptului de a organiza jocuri oficiale pe teren propriu. Ar putea, în schimb, conform regulamentului, să organizeze meciurile de pe teren propriu la cel puţin 100 de kilometri distanţă de locul de reşedinţă.
În urma acestei decizii, conducerea CSM Ploieşti a înaintat ieri o adresă forului naţional, în care anunţă că nu poate susţine financiar organizarea partidei cu CSM Bistriţa, programată duminică.
Având în vedere că aceasta va fi a doua neprezentare în campionat, echipa va fi exclusă din Liga Naţională, adăugându-se o nouă penalizare de 10.000 de lei, cu dreptul ca formaţia să poată fi înscrisă în ultima categorie competiţională în sezonul următor.