F.T.
Jandarmii prahoveni au furat, ieri, startul în ceea ce priveşte plantatul de puieţi, câtă vreme perioada de împăduriri, numită şi “Luna Plantării Arborilor”, se derulează în perioada 15 martie – 15 aprilie a.c.
Iar angajaţii Direcţiei Silvice Prahova ce erau să facă ? Să-i lase fără instructajul făcut ? Sau, şi mai rău: fără mijloace de lucru (cazmale) şi obiectul muncii (puieţi)? Nu.
Pe cale de consecinţă, după cum ne-a precizat şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova, colonel Liviu Coman, 50 de angajaţi ai instituţiei au plantat, în pădurea Gherghiţa, peste 2.000 de puieţi, acţiunea derulându-se sub deviza «Romsilva contează pentru viitor»”.
Pe de altă parte, după cum aminteam în ziarul de miercuri, în perioada în care se va marca “Luna Plantării Arborilor”, urmează ca şi pe raza altor ocoale din judeţ să se deruleze acţiuni similare. Cu titlu exemplificativ, pe raza Ocolului Silvic Doftana urmează a fi “acoperită” o suprafaţă de 0, 5 hectare cu 2.500 de puieţi (stejar şi frasin), iar în zona Ocolului Silvic Sinaia – 10.000 de puieţi (fag şi paltin de munte).