Sfântul Sofronie s-a născut la Damasc, în Siria de astăzi, în jurul anului 550. În anul 570, călătorind prin Palestina pentru a se închina la Locurile Sfinte, intră în Mănăstirea Sfântului Teodosie cel Mare, situată în apropierea Ierusalimului, ca ucenic al monahului Ioan Moshu. Împreună cu învăţătorul său, va ajunge pe la toate mănăstirile şi nevoitorii din Egipt. Cei doi sfinţi devin apărători ai credinţei ortodoxe împotriva unei noi erezii ce începuse a tulbura viaţa Bisericii – monotelismul (celor ce susţineau că în Hristos exista o singură lucrare). Îmbolnăvindu-se de o grea boală de ochi, a fost vindecat de Sfinţii Chir şi Ioan. În anul 634, Sfântul Sofronie este ales în demnitatea de patriarh al Ierusalimului. Scrisoarea de întronizare- sau sindala- concentrează învăţătura sa hristologică. După ce prezintă învăţătura despre Sfânta Treime şi întrupare, el abordează principiul fundamental al hristologiei: în Hristos se află un ipostas sau persoană şi două naturi sau firi. El nu vorbeşte despre două voinţe, însă, întrucât vorbeşte despre două lucrări, acest lucru este implicit. Sfântul Sofronie a fost de faţă la aducerea din exilul persan a Cinstitei Cruci, pe care Hristos a fost răstignit. Sfântul Sofronie a scris Viaţa Sfintei Maria Egipteanca şi a alcătuit Rânduiala Sfinţirii Apei Celei Mari.
