Reacție tardivă la eliminarea taxei radio-tv
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, citat de Agerpres, a comunicat reprezentanților Societății Române de Radiodifuziune că exercitarea obiecției de neconstituționalitate a legii prin care se elimină mai multe taxe, printre care și cea radio-tv, este tardivă, întrucât s-a împlinit termenul de două zile de la adoptarea actului normativ de către cele două Camere ale Parlamentului în procedură de urgență. „Cei în cauză se vor putea adresa cu o petiție pentru ridicarea unei excepții de neconstituționalitate, numai după intrarea în vigoare a actului normativ”, mai precizează, într-un comunicat, Avocatul Poporului.
Achiziționarea terenurilor agricole ar putea fi limitată
Persoanele fizice vor putea achiziționa terenuri agricole în limita a 150 de hectare, iar cele juridice până la cel mult 1.500 de hectare, după cum s-a convenit cu producătorii în discuțiile privind proiectul de lege privind vânzarea terenurilor agricole, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. „Proiectul de lege l-am discutat chiar cu producătorii agricoli și am convenit să limităm pentru o persoană fizică, 150 de hectare, iar pe persoană juridică, 1.500 de hectare. Este o măsură asemănătoare celei aplicate în Ungaria”, a precizat Achim Irimescu în cadrul sesiunii online „De vorbă cu ministrul tău”, inițiativă a Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic.
Experții contabili ar putea dobândi noi atribuții
Experții contabili ar putea efectua activități de evidență electronică a personalului, management financiar-contabil, control intern de gestiune și management al riscurilor, consultanță în gestiunea financiară și în contabilitate, după cum prevede un proiect de lege elaborat de Ministerul de Finanțe, citat de Profit.ro. Aceste noi atribuții ar putea fi transpuse în practică după modificarea Ordonanței Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați. Proiectul mai include și modificări în ceea ce privește activitatea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).