Cu șanse mari de a ajunge pe loc ”de promovare” în maximum două etape – după jocurile cu Ripensia și Sportul Snagov (câștigat, deja, cu 3-0), Petrolul se apropie de momentul când va fi ”doar la mâna ei”, în privința promovării!
Victoria de la Miercurea Ciuc ”combinată” cu rezultatele favorabile (pentru a câta oară?) a strâns incredibil lupta pentru echipa care va ocupa locul secund la final de sezon, între echipa de pe locul 2 şi cea de pe poziţia a 7-a fiind doar două puncte distanţă!
După meciul câştigat, in extremis, la Miercurea Ciuc, scor 2-1, tehnicianul echipei Petrolul Ploieşti, Costel Enache, a spus: ”Am controlat acest meci. A fost un meci plăcut, pentru că a avut intensitate, ritmul a fost unul destul de bun. Am văzut două echipe care au muncit astăzi şi s-au luptat pentru punctele puse în joc. Am văzut o organizare foarte bună din partea gazdelor. Am văzut un arbitraj cum ne-am dori la fiecare meci, vreau să şi felicit brigada de arbitri. Cred că meritul cel mai mare al jucătorilor mei este faptul că au crezut în victorie până la capăt, n-au cedat şi au dus ritmul până au obţinut ceea ce şi-au propus. E o dovadă de caracter, o dovadă că băieţii ăştia chiar vor să facă ceva şi e în totalitate meritul lor. Cele trei puncte erau foarte importante, pentru că ăsta este obiectivul principal al fiecărui joc, din punctul nostru de vedere. Sunt mulţumit şi suntem cu obiectivul realizat. Ideea este că n-am făcut decât un mic pas”!
De menţionat că, duopă ce Claudiu Niculescu a preluat CS Mioveni, redebutând cu un egal, “caruselul” antrenorilor a continuat, tot la una dintre echipele cu pretenţii, Rapid demiţându-l pe Daniel Pancu, care va fi înlocuit cu Alexa sau Isăilă, se spune! Cine mai urmează?
Iată rezultatele etapei:
CS Mioveni – SCM Gloria Buzău 0-0
CS Concordia Chiajna – ACS ASU Politehnica Timișoara 2-1 (1-0)
Bogdan Vişan (14), Andrei Tîrcoveanu (70) / Mircea Axente (63)
AFC Ripensia Timișoara – AFC Dunărea 2005 Călăraşi 1-1 (1-0)
Valerii Macriţchii (7) / Georgian Honciu (70)
AFC Farul Constanţa – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele 0-1 (0-0)
Denis Ispas (51)
AS FC Universitatea Cluj – FC Metaloglobus Bucureşti 1-2 (1-1)
Sebastian Mailat (33) / Daniel Lung (28), Ovidiu Herea (90+2)
CS Pandurii Târgu Jiu – ACS Campionii Fotbal Club Argeş 0-4 (0-2)
Vasile Buhăescu (31), Andrei Blejdea (38), Răzvan Matiş (69), Andrei Mirică (89)
Fotbal Club Rapid – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița 0-1 (0-1)
Laurenţiu Buş (79)
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Petrolul Ploieşti 1-2 (1-0)
Casiadi Bako (19)/ Sergiu Arnăutu (77), Raul Palmeș (82, autogol).
CS Sportul Snagov SA – AFC UTA Arad 0-3
Gazdele au fost excluse din competiţie pentru două neprezentări
ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu a stat
Clasament Etapa 24
Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. AFC UTA Arad 23 15 5 3 49-13 50
2. CS Mioveni 23 10 9 4 36-22 39
3. AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele 22 11 6 5 36-25 39
4. ACS Campionii Fotbal Club Argeş 23 10 8 5 34-25 38
5. FC Petrolul Ploieşti 23 10 8 5 23-20 38
6. Fotbal Club Rapid 23 10 7 6 32-20 37
7. FC Metaloglobus Bucureşti 23 10 7 6 28-20 37
8. SCM Gloria Buzău 23 9 6 8 35-27 33
9. AFC Farul Constanţa 23 9 6 8 27-20 33
10. ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 22 9 6 7 30-25 33
11. ACS ASU Politehnica Timișoara 22 8 8 6 20-12 32
12. AFC Dunărea 2005 Călăraşi 23 8 7 8 29-30 31
13. AFC Ripensia Timișoara 23 6 10 7 28-34 28
14. AS FC Universitatea Cluj 23 5 12 6 29-26 27
15. Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița 22 6 6 10 30-35 24
16. CS Concordia Chiajna 22 6 6 10 20-30 24
17. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 23 5 7 11 17-33 22
18. CS Sportul Snagov SA 23 2 3 18 16-59 9
19. CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 23 1 5 17 10-53 8