Giorgiana Radu
Cărţile ne înnobilează cultural și spiritual, ne inspiră gândirea, comportamentul, scrisul. Prin ele respirăm altcum. În cărți găsim evadarea din chingile cotidianului. Uneori, cărţile sunt chiar despre noi, chiar dacă personajele sunt altele. O astfel de carte m-a determinat să purced la rândurile ce urmează.
Citind romanul „Hemingway și cu mine” – în care autoarea Paula McLain conturează povestea de iubire dintre scriitorul Ernest Hemingway și jurnalista și scriitoarea Martha Ghellhorn – m-am auzit spunând „Lucian Avramescu și cu mine”.
Gândul mi-a venit nu din alăturarea de profesii, ci din viața însăși, trăită cu adevărat, neprogramată, nevisată, negândită. Căci așa ceva nu poate fi regizat. Ba dimpotrivă, dacă îți este dat să urmezi un destin, el se încăpățânează să-l urmezi. Iar noi asta am făcut de 15 ani încoace.
Dacă ar fi să mă întorc în timp aș porni negreșit pe același drum, doar că aș schimba ceva. Aș trăi de zece ori mai intens fiecare clipă, așa cât pentru zece vieți. Căci timpul nu iartă, iar noi facem întotdeauna greșeala de a-l ignora, având impresia că el, timpul, ne stă la dispoziție.
„Lucian Avramescu și cu mine” nu este o poveste. Este binecuvântarea mea, a omului simplu, şi este parte din viaţa scriitorului care-şi asumă fără ezitare tot ce trăiește. Suntem noi, dincolo de barierele vârstei și regulile impuse de societate. Nu suntem nici primii, nici ultimii care ies din sfera „normalității”.
Aceste rânduri nu sunt o dare de seamă în fața cuiva. Sunt viață.
„Lucian Avramescu și cu mine” este o mărturisire pe care am simțit nevoia să o fac, inspirată fiind de citirea unei cărți și, cine știe, într-o zi, chiar să se nască o carte.
