F. T.
Ieri, în jurul orei 9, un procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova începuse să îl audieze pe un tânăr în vârstă de 19 ani, bănuit că ar fi comis un omor în satul Moara Nouă, comuna Berceni.
Informaţia ne-a fost confirmată de către unele surse judiciare ale acestei instituţiei amintite, acestea precizându-ne totodată că “este posibil ca audierile să dureze mai multe ore, dată fiind complexitatea cauzei”.
Iar cauza este următoarea: în noaptea de joi spre vineri, se pare că pe fondul unei neînţelegeri, “alimentate” şi de consumul de alcool, cel audiat l-ar fi înjunghiat mortal pe un copil în vârstă de numai 13 ani, elev în clasa VII-a la o şcoală din Berceni.
Motivele pentru care s-ar fi ajuns la această crimă urmau să fie elucidate în cursul zilei de ieri. Tot ieri urma ca procurorul de caz să dispună ce măsuri se impun în această speţă.