F. T.
Dacă expresia “radare în cascadă” înseamnă că nu scapi bine de unul şi dai de altul, despre filtrele rutiere din ultima vreme se poate afirma aproximativ acelaşi lucru: ziua şi razia. Sau raziile.
Concret, marţi, 3 februarie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene (BDNE) DN 1 au acţionat pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente. În acest context, au fost aplicate 176 de sancțiuni contravenționale ( dintre care 46 numai pentru viteză excesivă), în valoare totală de peste 61.000 de lei.
În plus, au fost reţinute 10 permise de conducere și retrase șase certificate de înmatriculare auto. Reprezentanţii IPJ Prahova exemplifică, într-un comunicat de presă, şi câteva speţe mai ieşite din tiparul abaterilor de la regimul circulaţiei: “ În timp ce acționau pe raza comunei Puchenii Mari, polițiștii rutieri au identificat un conducător auto care efectua transport rutier de persoane, contra cost, în mod repetat, în autovehicule fiind identificați trei pasageri. I-a fost întocmit proces-verbal de contravenție, fiind amendat cu 5.000 de lei”.
Iar în următoarele trei cazuri, au fost întocmite şi dosare penale acelora prinşi călcând nu numai acceleraţia, ci şi pe bec !
Astfel, în acelaşi comunicat se specifică: “În noaptea de 3 spre 4 martie, în jurul orei 2:30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Ploiești au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe strada Văleni. Conducătorul autoturismului nu a respectat indicaţiile oamenilor legii, continuându-și deplasarea, până în momentul în care a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând într-un gard. La volan se afla un tânăr în vârstă de 17 ani, care nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, la testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului”. Cu al doilea dosar penal s-a ales un bărbat în vârstă de 59 de ani, prins de către agenţii rutieri circulând cu un moped pe strada Nicolae Bălcescu din Ploieşti. Nici acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu era înregistrat.
Tot în ziua de marţi, lucrători din cadrul Postului de Poliție Ștefești au observat, pe raza localității Livadea, un bărbat care se deplasa pe un ATV și care, la vederea echipajului, a întors și a fugit pe o stradă laterală. Oamenii legii l-au urmărit şi l-au prins, stabilind că vehiculul nu figurează ca fiind înmatriculat. Conducătorul ATV-ului era un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Vărbilău. Polițiștii i-au întocmit şi acestuia dosar penal.
Şi, cu toate filtrele insituite, cu toate amenzile împărţite, cu toate dosarele întocmite, zilnic au loc accidente mai mult sau mai puţin grave.