Ediţia a VII-a a conferinţelor BookLand Evolution se va organiza în Prahova, la Ploieşti, la Palatul Culturii – Sala “Marea Unire”, intrarea fiind liberă. Evenimentul va avea loc la data de 12 martie, în baza înscrierilor care s-au făcut online fiind aşteptaţi sute de elevi şi studenţi care, în intervalul orar 9.30-13.00, îi vor asculta şi vor interacţiona cu o serie de invitaţi speciali, respectiv prof. Marilena Graur, Cătălin Stoica – Profiler & Coach „Academia de Bine”, Ana Lucreția Nedelcu – președintele Fundației Județene pentru Tineret Prahova, John Cristea – realizator de emisiuni tv, Vlad Mateescu – directorul Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti, Iulian Șerban- președintele Asociației „Start Now”, prof. Mihail Karaghiaur. Pe modelul ediţiilor precedente, scopul conferinţelor BookLand Evolution este ca tinerii să aibă prilejul să primească informaţii şi sfaturi care să-i încurajeze să îmbrățișeze educația și să-și alcătuiască un sistem corect de valori și referințe. Deşi nu se percepe taxă de intrare la acest eveniment, organizatorii au anunţat că orice donație va fi bine-venită, aceasta fiind destinată unor proiecte ce vizează renovarea școlilor din mediul rural.
BookLand a luat naștere acum peste nouă ani, sub forma unui târg urban de carte în cadrul unui mall. Apoi iniţiativa s-a dezvoltat rapid, transformându-se într-o caravană națională activă, care se opreşte anual în zeci de oraşe.