Violeta Stoica

Astăzi începe judecarea apelului în procesul de corupție al lui Andrei Volosevici, fost primar al Ploieștiului și aspirant la un nou mandat de edil al orașului.
Apelul va intra pe rolul Completului 6 de la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, complet format din trei judecătoare – Rodica Cosma, Simona Cristina Neniță și Anca Mădălina Alexandrescu.
Cele trei sunt cunoscute în magistratură pentru că au făcut parte din completuri de judecători în dosare foarte importante în care au fost trimiși în judecată cunoscuți oameni politici sau din sport.
Faza de apel a procesului în care este judecat Andrei Volosevici are puține șanse de a se finaliza înainte de alegerile locale din vară, care vor fi programate în luna iunie.
Dacă luăm în calcul că termenele pentru ședințele de judecată nu pot fi, de principiu, mai dese de unul pe lună, rezultă că până la alegerile locale ar urma să aibă loc cel mult patru termene din apel. Doar dacă nu se va face excepție de la regulă și se vor da termene mai strânse, însă Volosevici ar putea fi ales primar al Ploieștiului înainte de pronunțarea unei decizii definitive în ceea ce-l privește.
La instanța de fond, de la Curtea de Apel Ploiești, Andrei Volosevici a fost achitat în dosarul penal întocmit împotriva sa de DNA Ploiești.
În rechizitoriu, care a ajuns inițial în fața Instanței Supreme, pentru că la vremea respectivă Volosevici era senator, se arăta că fostul primar al Ploieștiului ar fi săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul și pentru două fapte de trafic de influență. În principal, dosarul a fost cunoscut drept dosarul finanțării ilegale a Petrolului în cadrul asocierii SC Petrolul cu Primăria Ploiești.
În rechizitoriu se arăta că Volosevici, în calitatea sa de primar al municipiului Ploiești, „a inițiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploiești cu SC FC Petrolul SA” și “a semnat un contract de asociere între municipiul Ploiești și societatea comercială FC Petrolul SA Ploiești, contract încheiat prin nerespectarea dispozițiilor Legii administrației publice locale – în condițiile în care o instituție publică nu poate finanța o activitate lucrativă desfășurată de un agent economic cu capital privat. În acest fel, acesta a determinat prejudicierea bugetului local cu suma totală de 32.577.437 lei și concomitent obținerea, de către S.C. FC Petrolul SA Ploiești, a unui folos necuvenit de aceeași valoare”. Procurorii au mai reținut în rechizitoriul întocmit în urmă cu trei ani și jumătate că Andrei Volosevici ar fi pretins sume de bani de la doi oameni de afaceri – care ulterior l-au denunțat la DNA – pentru campania electorală pentru alegerile locale, în schimbul unor beneficii ulterioare.
În proces, Primăria Ploiești s-a constituit parte civilă.