Rodica Paraschiv
Deputat PSD Prahova
Președintele Klaus Iohannis își râde, probabil, în barbă, după cea mai recentă bătaie de joc la adresa românilor, într-un moment în care întreaga țară pare să intre într-o panică generalizată.
L-a desemnat premier pe Florin Vasile Cîțu, personajul care nu cu mult timp în urmă spunea cu subiect și predicat că nici Sănătatea și nici Educația nu trebuie să fie pe primul loc în prioritățile unui guvern, ci sistemul privat!
Așadar, numirea unuia dintre cei mai huliți miniștri drept persoana care să formeze un nou guvern liberal este una dintre cele mai dureroase palme trase de Klaus Werner Iohannis pe obrazul poporului român.
Pe de altă parte, să îl desemnezi drept premier pentru formarea unui nou guvern pe Cîțu, ministrul Finanțelor care “a reușit” să scadă drastic puterea leului față de euro și să împrumute în doar trei luni de la bănci sume exorbitante, este o sfidare la adresa românilor!
Liberalii, în frunte cu șeful lor suprem – președintele Klaus Iohannis, care nu se dezminte și demonstrează în fiecare zi că nu se dezice de PNL, așa cum i-ar cere funcția pe care o deține – sunt atacați, de fapt, iremediabil de virusul anticipatelor, în timp ce românii sunt panicați tot mai mult de apariția în România a coronavirusului.
Într-un moment delicat, în care România ar trebui să aibă un guvern stabil, Iohannis se joacă. Și înfierează, cu o ură pe care o aruncă aproape zilnic de la tribuna Palatului Cotroceni, tot ce nu este “al său”. Iar românii uită de jocurile politice pe care le propune păpușarul din fruntea statului, fiind mult mai atenți la isteria produsă de acest nou virus venit din China.
Anticipatele sunt pentru liberali mai importante decât sănătatea și siguranța publică. Indiferența față de problemele actuale ale societății românești denotă micimea acestor persoane care sunt prinse într-un cerc vicios, în care doresc să atragă cetățenii României.
Este o perioadă de criză politică, de criză economică și – mai nou – de sănătate publică, pe care liberalii nu știu să le gestioneze, dar merg mai departe cu principalul lor obiectiv – alegerile parlamentare anticipate!
Iohannis-Orban-PNL-Cîțu joacă România la ruletă, un joc periculos care se poate transforma într-o ruletă rusească pentru propriile lor interese!