Cu puţin timp în urmă, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că Ludovic Orban şi-a depus mandatul de prim-ministru desemnat şi că a acceptat această depunere de mandat. Ca urmare, preşedintele a convocat pentru mâine, 26 februarie, cu începere de la ora 16.00, noi consultări cu partidele, precizând că la sfârşitul acestora va anunța, tot mâine seară, concluziile.

„Nu dorim să intrăm într-un blocaj. România trebuie guvernată. Domnul Ludovic Orban rămâne prima mea opțiune pentru funcția de premier. Voi ține cont de toate informațiile pe care le primesc de la partidele parlamentare. O majoritate se formează prin vot. Există un singur mecanism prin care se probează votul în Parlament: prin vot.”, a mai declarat Klaus Iohannis.