George Marin
Dintre cei trei nou sosiți la Petrolul și prezenți pe teren, pentru radiografie l-am ales pe cel care, prin poziția sa avansată, trebuia să contribuie la spargerea zidului călărășean: Pol Roigé Rodriguez.
Nu știu cine l-a transferat – nu sunt interesat de amănunte de acest gen – dar știu că acela care l-a adus la Petrolul a avut și „ochi” și putere de convingere în negocierile financiare pentru a convinge un asemenea jucător să vină în Liga a II-a din România.
Din capul locului dezvălui rezultatul „radiografiei” fotbalistice: Roigé este un transfer câștigat pentru Petrolul. Nu spun asta numai după cifrele înregistrate (a se vedea mai jos), care, privite singular și rece, poate nu ar spune totul despre evoluția de sâmbătă a catalanului îmbrăcat în „lup galben”. Tot în aceeași măsură, cifrele înregistrate de Roigé par asemănătoare cu cifrele înregistrate și de alți petroliști în meciurile din tur. Par asemănătoare în ceea ce privește pasele. Diferă, însă, la alte capitole cu greutate, cum sunt șuturile, centrările sau driblingurile. Însă, notițele – vă reamintesc, utilizez un fel de Instat personal, „de mână” – sunt mult mai dense, au mult mai multe rânduri față de notițele făcute anterior pentru jucători cu cifre similare. Ce înseamnă această diferență? Simplu! Arată că, pe lângă mângâierea balonului, Roigé stăpânește și jocul tactic, mai precis transpunerea în teren a indicațiilor care vin de la banca tehnică. Pentru mine nu este de mirare. Ba, mai mult! După ce întâmplator am avut ocazia să văd un antrenament al unei grupe de copii madrileni de 9 sau 10 ani, chiar devine de neconceput ca un spaniol să nu poată răspunde unor cerințe tactice. Ei bine, deși Costel Enache nu a fost disponibil o lungă perioadă după meci pentru confirmarea supoziției mele, fac afirmația că sunt convins că Roigé a făcut exact ceea ce i s-a cerut. Pe scurt, a fost prezent în atac, la mijloc și în apărare atunci și ori de câte ori a fost nevoie. A colaborat foarte bine cu Marinescu – fotbaliștii de calitate „se simt” între ei – și, surpriza plăcută, s-a înțeles la fel de bine și cu Țicu, banda stângă a echipei fiind, astfel, asigurată. Tehnic, este bun. Folosește ambele picioare. Driblează atunci când se cere. A impresionat prin pătrunderile efectuate și prin precizia paselor. A fost prezent în fazele premergătoare ambelor goluri, mai consistent la primul, pe care l-ar fi putut marca chiar el dacă șutul său nu ar fi deviat în corner. A fost consistent și în alte situații de atac. L-am văzut alergând 50 de metri după adversar pentru recuperarea balonului. A mai fost prezent și în alte numeroase acțiuni defensive. Avertismentul primit s-a datorat faptului că respingerea apărătorului advers l-a găsit prea avansat față de minge și a încercat să recupereze distanța față de adversar pentru a câștiga balonul. Concluzia: un jucător complet, care pare că are locul asigurat în garnitura de bază. Dacă ne uităm și în istoricul său fotbalistic, constatăm că poate juca și pe stânga și pe dreapta, ceea ce îi oferă antrenorului și alte opțiuni în compunerea echipei.
Cifrele
Total baloane jucate: 45
(pe reprize: 25 și 20);
Pase scurte: 16 (6 înainte + 5 în lateral + 5 înapoi); pe reprize: 2+3+4 și 4+2+1;
Pase medii: 9 (5+3+1); pe reprize: 1+2+0 și 4+1+1;
Pase lungi: 0;
Pase greșite: 0;
Mingi pierdute: 2; pe reprize: 1 și 1;
Recuperări: 2; pe reprize: 1 și 1;
Deposedări efectuate: 1 (în mitanul secund);
Respingeri: 2 (ambele înainte de pauză);
Faulturi: 2 (unul efectuat, sancționat cu avertisment, și unul suferit, ambele în primul mitan);
Driblinguri: 5, toate efectuate (pe reprize: 4 și 1);
Centrări: 3 (toate în prima parte);
Șuturi: 5 (pe reprize: 2 – șutul deviat în corner premergător primului gol, al doilea peste poartă – și 3 – unul afară și două respinse).