N. D.

Caselul Peleş şi Pelişor, cele mai vizitate obiective din cea mai cunoscută staţiune de pe Valea Prahovei – Sinaia – vor avea, până la sfârşitul lunii viitoare, program special de vizitare. Astfel, potrivit Muzeului Naţional Peleş, până pe data de 30 martie, accesul publicului în cele două obiective se va face doar în cinci zile din săptămână, atât Castelul Peleş, cât şi Pelişorul fiind închise în zilele de luni şi marţi. Programul de vizitare la ambele castele este următorul: miercuri, între orele 11:00 – 16:15; joi, vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 9:15 – 16:15, cu precizarea că ultima intrare se va face la ora 16.15, casele de bilete închizându-se la ora 16.10. Pentru intrarea la parterul Castelului Peleş, tarifele sunt următoarele: adulţi – 30 lei, pensionari – 15 lei, elevi, studenţi – 7,5 lei, iar pentru vizitarea parterului şi etajului, tarifele sunt următoarele: adulţi – 60 lei, pensionari – 30 lei, elevi, studenţi – 15 lei. Pentru turul complet la Castelul Pelişor, accesul se face la următorul tarif: adulţi – 20 lei, pensionari – 10 lei, elevi, studenţi – 5 lei.