Leon Chirila
Recunosc de la bun început că, acum doi ani, nu l-am votat pe Klaus Iohannis pentru preşedinţia ţării; dar, după ce a devenit preşedinte, mi-am zis că este bine şi astfel pentru că, nu-i aşa, este neamţ, nemţii au un bun renume în ceea ce priveşte seriozitatea, iar pe deasupra bănuiam că ar putea avea o relaţie favorabilă României, ţinând cont că în „fruntea” Europei se afla o persoană de aceeaşi etnie – cancelarul german Angela Merkel. Dar, ca întotdeauna, socotelile de-acasă nu s-au potrivit cu cele din târg, neamţul nostru devenind, pe zi ce trece, un împătimit al puterii absolute, un atotştiutor, un preşedinte mai jucător decât cel pe care l-a înlocuit, fără să ia în seamă, niciun moment, „metehnele” predecesorului său!
Cum bine ne amintim, nici lui Traian Băsescu nu-i picau bine la…stomac adversarii politici, dar Iohannis este mult mai dur, mai înverşunat, mai pătimaş, mai pus pe desfiinţarea a tot ceea ce nu-i este pe plac. Niciun moment, cred, nu priveşte în urmă la ceea ce a fost „domnia băsesciană” – în care a simţit pe propria-i piele ce înseamnă ambiţia politică extremă – şi se manifestă ca şi cum totul începe şi se sfârşeşte cu el. Culmea derutei în ceea ce-l priveşte este faptul că, aproape un an şi jumătate de „domnie” lui Klaus Iohannis nu i-am auzit gura, ci am asistat doar la „creaţia” sa literară, pe care ne-a servit-o…la pas! Chiar şi după ce şi-a făcut ambiţia de a numi un guvern tehnocrat a tăcut o bună perioadă, el fiind „copiat” şi de premierul înscăunat care a tăcut – după „chipul şi asemănarea” „naşului” său – şi a făcut ce l-a tăiat capul mai mult de jumătate de an (a schimbat mai mult de jumătate dintre miniştri, s-a apucat să ne prezinte „minunata perspectivă” a unui proiect de dezvoltare a ţării – uitând că mandatul său se încheie la sfârşitul acestui an – şi s-a apucat să plătească o operă brâncuşiană cu 11 milioane de euro, deşi aceasta, pe de o parte, nu putea părăsi teritoriul ţării, iar pe de altă parte evaluarea „Cuminţeniei Pământului” stabilea valoarea capodoperei la 5 milioane de euro!?!). Aşadar, vorba românului, cum este Tandea, e şi Mandea!
Foarte recent, însă, „căpetenia încoronată” a ţării – preşedintele Iohannis – ne-a servit şi mostra cea mai veritabilă a dispreţului faţă de ceea ce este românesc şi reprezintă sufletul acestui neam: s-a aşezat, pur şi simplu, cu fundul pe o operă celebră – culmea, tot brâncuşiană!?! Ca unul care a trecut, chiar în vara acestui an, cu sfială şi cu un sentiment de firească preţuire pentru celebritatea capodoperelor lui Brâncuşi de la Tîrgu Jiu – Poarta Sărutului, Masa Tăcerii şi Coloana Infinitului – trebuie să spun, alăturându-mă tuturor celorlalţi care sunt revoltaţi ca şi mine, că gestul preşedintelui vremelnic al României, de la sfârşitul săptămânii recent încheiate, nu este decât încă o dovadă a dispreţului pe care-l are faţă de poporul pe care-l conduce, de asemenea,tot vremelnic şi nedrept! O mare creaţie a spiritului românesc nu poate fi călcată în picioare nici măcar de şeful statului, cu atât mai mult nu poate fi tratată cu…fundul!?
Iar dacă a făcut-o, în dispreţul întregului popor român, înseamnă că, pur şi simplu, s-a aşezat cu fundul pe întreaga Românie, chiar dacă ţara nu trebuie atinsă nici măcar cu…un pai!?!
