CS Blejoi -CS Păulești 4-2 (1-2)
Marcatori: Enache, Rusu, Rudaru, Vl. Badea / Cr. Vasile (2).
CS Blejoi: Ad. Gheorghe – Ristea, Al. Oprea, Năstase, Ghinea – Enache, Ir. Dumitru, Răileanu, Chiși – Lambru, Rusu. Au mai jucat: Preda, Pană – Anghel, Cl. Stoica, Rudaru, Vl. Badea, Udrea, Cocoș, Teru, Aranghelovici. Antrenor: Răzvan Vlad.
CS Păulești: Pandelescu – Țugui, Neacșu, Al. Ștefan, Mihăilă – Enciu – Dumitrașcu, Anton, Comnoiu, Saulea – Cr. Vasile. Au mai jucat: P. Banu, Iordan, Pripu. Antrenor: Florin Pripu.
Formațiile prahovene CS Blejoi – echipă clasată în ”zona liniștită” a eșalonului trei naţional și CS Păulești – formație aflată în aceeași situație, dar un nivel competițional mai jos, au fost protagonistele unui amical inedit, în sensul că s-au întâlnit la depărtare de casă, Târgu Mureș găzduind ambele formații în cantonament și dovedindu-se un loc ”prietenos” pentru un duel între două echipe care au avut o frumoasă rivalitate sportivă pe plan județean, în ultimul deceniu.Și de această data, meciul a respectat desfășurarea unui derbi al ambițiilor, chiar dacă a fost amical, formația mai slab cotată – CS Păulești – reușind să conducă ostilitățile în prima parte a meciului, un jucător care a început campionatul la Blejoi trecând apoi la Păulești – Cristian Vasile fiind cel care a punctat, de două ori, în prima repriză, una ”adjudecată” cu scorul de 2-1 de Păulești.
După pauză, situația s-a schimbat , Blejoiul revenind, iar până la final reușind să puncteze de trei ori, faptul că echipa de eșalon superior a avut o bancă de rezerve completă, în timp ce Păuleștiul a ”stat” doar în trei jucători de schimb, fiind un element important în favoarea grupării de divizia C. Care, pe lângă cei 21 de jucători folosiți în acest amical, a mai avut și alți jucători rămași în afara terenului, Dănuț Iancu fiind accidentat, Bojoagă urmând un program separat de pregătire, iar Vl. Oprea a fost menajat, acuzând o răceală.
Blejoiul joacă astăzi cu Avântul Reghin, echipă de același nivel competițional, tot la Târgu Mureș, în timp ce Păuleștiul va evolua de asemenea ”în zonă”, la Sighișoara, contra echipei locale. Ambele formații urmează să ”închidă” perioada de pregătire centralizată odată cu aceste meciuri.