Nicoleta Dumitrescu
Peticită cu zeci de ţepuşe, conducta care alimentează oraşul Haţeg cu apă potabilă a ajuns subiect de ironii la nivel naţional, nu doar printre localnici. Înfăşurată în câteva straturi de rugină şi cu cepurile înfipte pe toate părţile, respectiva conductă nici nu avea cum să nu ajungă vedetă, mai ales pe reţelele de socializare.
Fiind încă un exemplu al neputinţei, de fapt această imagine este o reflectare a multor realităţi, una mai dureroasă decât cealaltă. O realitate ar fi aceea că un lucru bine făcut – cu siguranţă cu mult timp înainte de momentul de cotitură pentru România, decembrie 89 – se încăpăţânează, încă, să mai funcţioneze, cu toate „lipiturile” de rigoare! Asta în condiţiile în care, se ştie, nu puţine sunt situaţiile în care „un ceva” – mai ales din infrastructură – are nevoie de reparaţii la nici un an după finalizare!
Dar, dincolo de toate, ţepuşele înfipte în această conductă de apă prezintă, de fapt, o altă realitate a României, bine ascunsă sub preş, nu neapărat de… ruşine. Despre ce este vorba? Despre ţepele, aproape fără număr, de care au avut parte, şi încă mai au, mai toate domeniile importante, „găurile” şi „sifonările” fiind făcute, cu bună ştiinţă, chiar de către cei care au ştiut cum să lege sforile astfel încât să-şi tragă spuza beneficiului mai ales peste turta lor. Iar dovezi ale faptului că este aşa şi nu altfel sunt cele de la finalul ultimilor ani când, atunci când se trage linie, destule lucruri rămân nefinalizate. Iar cauzele sunt multiple, deşi, cu mare tam-tam, erau anunţate, inclusiv cu repetiţie, destule fonduri, inventândându-se chiar programe, culmea, special pentru alocări speciale de bani.
Practic, nu a fost regiune a ţării care să nu aibă parte şi de niscaiva ţepuşe înfipte în cele mai dolofane proiecte, cele mai vulnerabile fiind acelea care au fost gândite cu…dedicaţie, în speranţa că, ulterior, primarii vor aduna, în anii electorali, mai multe voturi pentru partidul din care acesta face parte. Aşa s-a ajuns ca terenuri pentru jocul de fotbal să fie amenajate în pantă, locurile de joacă, din mediul rural, să fie transformate în… popasuri pentru vacile care vin de la izlaz, iar în localităţi cu ierni blânde să fie amenajate pârtii de schi. În fapt, această listă reprezintă tot atâtea exemple de proiecte ţepuite, în momentul de faţă nemaifiind un secret faptul că, graţie „diluării” finanţării unor proiecte, o anumită parte din fonduri era transferată, evident pe căi ocolite, şi pentru sponsorizarea anumitor partide.
Şi-atunci, cum să nu se întrebe românii oneşti: Cum se face că există o diferenţă enormă între cei care au mult prea mult, deşi depun foarte puţin efort, şi cei care au din ce în ce mai puţin, deşi muncesc şi mai mult? Unele răspunsuri, deşi n-ar fi prea mulţi cei care ar şi putea să şi le asume, ar putea să vină chiar din interiorul unora dintre partide, transformate în adevărate caste. Şi asta se întâmplă din cauza faptului că, mergându-se pe principiul „Tot ceea ce este al tău este şi al meu” , s-a înrădăcinat deviza „Ni se cuvine”! Şi aşa s-a ajuns ca, ori de câte ori la orizont apare ceva frumos, tentant, dar ambalat şi într-un nor de confuzie, să se profite imediat şi să fie transformat într-un alt punct de plecare pentru o …nouă ţeapă!
