Casa Albă a cerut Congresului american să aprobe 25,2 miliarde de dolari pentru NASA în 2021, cel mai mare buget alocat agenţiei spaţiale americane în ultimele decenii, şi a solicitat o creştere constantă a acestuia în următorii cinci ani pentru a asigura obiectivul anunţat de preşedintele Donald Trump de a trimite astronauţi pe Lună şi pe Marte, informează Reuters, potrivit Agerpres. Această solicitare va creşte bugetul NASA cu 12% pentru anul fiscal care debutează pe 1 octombrie, iar aproape jumătate din fonduri vor merge spre programul „Moon to Mars” („Lună spre Marte”), ce include dezvoltarea unor module de aselenizare, roveruri robotizate, rachete extrem de puternice şi a unor noi costume spaţiale.
„Ei (administraţia prezidenţială, n.r.) susţin viziunea noastră pentru o nouă eră a descoperirilor, oferind NASA un buget tot mai mare în fiecare an”, a declarat Jim Bridenstine, administratorul NASA, luni, după ce Casa Albă a dat publicităţii acest plan.
Administraţia Trump a cerut NASA la începutul acestui an să îşi reorganizeze programul de explorare spaţială, pentru a putea să trimită astronauţi pe Lună până în 2024 şi pe Marte în deceniul următor, accelerând astfel calendarul agenţiei americane şi crescând bugetul său din 2020 cu 1,6 miliarde de dolari. Bugetul pentru anul fiscal 2021, unul dintre cele mai mari prevăzute pentru NASA de după anii 1990, consolidează proiectul „Moon to Mars”, care, conform estimărilor făcute de NASA, va costa 71,1 miliarde de dolari în următorii cinci ani, potrivit planului trimis Congresului american.