Mandatul de negociere pentru un nou parteneriat cu Regatul Unit, evaluarea propunerii Comisiei Europene de revizuire a metodologiei privind extinderea Uniunii Europene şi pregătirea Consiliului European extraordinar din 20 februarie consacrat viitorului cadru financiar multianual 2021-2027 sunt principalele puncte ale agendei sesiunii plenare a Parlamentului European, care începe astăzi la Strasbourg, anunţă Agerpres. Eurodeputaţii vor discuta mâine dimineaţă despre mandatul propus pentru negocierea noii relaţii între UE şi Londra, a doua zi urmând să aibă loc supunerea la vot a unei rezoluţii în acest dosar.
La 3 februarie, negociatorul-şef pentru Brexit al UE, Michel Barnier, a anunţat că blocul comunitar poate oferi Londrei un acord comercial ”extrem de ambiţios”, care să includă tarife şi cote zero, dar şi multe servicii, cu condiţia ca Regatul Unit să respecte acum şi în viitor standardele europene. Acest acord va viza în special eliminarea tuturor drepturilor vamale şi a tuturor cotelor asupra bunurilor care fac obiectul schimburilor cu continentul. Potrivit reprezentantului UE, cele două părţi trebuie să convină asupra unor ”garanţii specifice şi eficiente pentru a asigura un teren de joc neted pe termen lung”, el subliniind importanţa menţinerii concurenţei ”loiale şi deschise”. Ca o a doua condiţie, Londra va trebui să fie de acord cu autorizarea accesului Uniunii Europene la apele teritoriale ale Regatului Unit pentru pescuit şi vice versa. Membrii Parlamentului European vor dezbate astăzi după-amiază, în prima zi a sesiunii, propunerea Comisiei Europene de impulsionare a procesului de aderare la UE, astfel încât acesta să fie mai credibil, cu o orientare politică mai puternică, mai dinamic şi mai previzibil. Potrivit propunerii prezentate la 5 februarie de comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi, obiectivul Uniunii Europene rămâne în continuare extinderea la şase ţări balcanice – Albania, Bosnia, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Serbia. Conform propunerii, Comisia Europeană doreşte însă modalităţi mai ferme de sancţionare a ţărilor candidate la aderarea la UE dacă acestea deviază de la eforturile lor de a se armoniza standardelor europene.
Sesiunea plenară a PE de la Strasbourg include, mâine după-amiază, declaraţii ale Comisiei Europene şi ale Consiliului UE cu privire la combaterea antisemitismului, a rasismului şi a urii în Europa şi ale şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, referitoare la situaţia actuală din Siria şi la planul de pace pentru Orientul Mijlociu prezentat recent de preşedintele american Donald Trump.