Lista trofeelor de la Gala Premiilor La Liga
Internaţionalul Antoine Griezmann, atacantul echipei Atletico Madrid, a fost desemnat cel mai bun jucător din ediţia trecută a campionatului Spaniei, în cadrul unei gale desfăşurate la Palatul Congreselor din Valencia. Francezul a pus capăt dominaţiei lui Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi, fiind singurii care au primit până acum acest trofeu.
Griezmann, care figurează pe lista de 30 de jucători nominalizaţi pentru ”Balonul de Aur” de către France Football, a înscris 22 de goluri în sezonul trecut în 38 de meciuri şi a oferit 5 pase decisive, ajutând-o pe Atletico să termine pe locul al treilea în La Liga, la trei puncte de campioana FC Barcelona. Griezmann îşi completează astfel colecţia de trofee, după cele de cel mai bun jucător şi de golgheter al turneului EURO 2016, unde a ocupat locul al doilea cu naţionala Franţei. Trofeul pentru cel mai bun jucător al sezonului a început să fie acordat din ediţia 2008/2009.
Messi a câştigat de şase ori acest trofeu, în timp ce Cristiano Ronaldo o singură dată. Francezul a fost desemnat cel mai bun jucător al lunii septembrie în prima ligă spaniolă, marcând deja de şase ori în opt meciuri de campionat. Însă nu are niciun gol în ediţia actuală a Ligii Campionilor, după 7 goluri în 13 partide şi o finală jucate în sezonul anterior. Griezmann a obţinut premiul de cel mai bun jucător din campionatul spaniol pe baza unei statistici realizate de un site de specialitate, distincţiile pe posturi fiind votate de căpitanii echipelor din campionat.
Argentinianul Lionel Messi a fost ales cel mai bun atacant din campionatul Spaniei, iar uruguayanul Luis Suarez (ambii de la FC Barcelona) a fost cel mai bun marcator, cu 40 de goluri, el primind titlul ce cel mai bun jucător non-european, ”World player”.
Starul Cristiano Ronaldo (Real Madrid), favorit la câştigarea Balonului de Aur, după ce a reuşit în acest an să obţină cele mai importante trofee europene (Liga Campionilor cu Real Madrid şi EURO 2016 cu Portugalia), nu a obţinut nicio distincţie la gala de la Valencia. Iată lista trofeelor de la Gala Premiilor La Liga: Cel mai bun portar din La Liga – Jan Oblak (Atletico Madrid), Cel mai bun fundaş din La Liga – Diego Godin (Atletico Madrid), Cel mai bun mijlocaş din La Liga – Luka Modric (Real Madrid), Cel mai bun atacant din La Liga – Lionel Messi (Barcelona), Cel mai bun antrenor din La Liga – Diego Simenone (Atletico Madrid), Cel mai bun marcator din La Liga – Luis Suarez (Barcelona), Cel mai bun tânăr fotbalist din La Liga – Marco Asensio (Real Madrid).
600 de milioane de euro pentru renovarea stadionului Camp Nou
Lucrările de modernizare la stadionul Camp Nou vor fi demarate vara următoare într-un proiect de renovare în valoare de 600 milioane euro şi se vor încheia în 2021, fără să împiedice desfăşurarea meciurilor echipei FC Barcelona pe propria arenă. Capacitatea arenei catalane va fi de 105.000 locuri faţă de 99.000 cât are în prezent, cu montarea unui acoperiş pe structura actuală. De asemenea, împrejurimile stadionului vor fi remodelate şi „mini Estadi”, micul stadion anexă de la Camp Nou, care găzduieşte meciurile echipei de rezerve, va fi demolat în favoarea unui palat al sporturilor de 10.000 până la 12.000 de locuri destinat echipei de baschet, una dintre cele mai bune din Europa. Pentru a finanţa acest proiect, Barcelona mizează pe fonduri proprii (200 milioane euro), pe un credit bancar (200 milioane euro) şi pe adăugarea numelui unui viitor partener viitoarei arene. Lucrările de modernizare pe durata celor patru ani nu vor afecta desfăşurarea meciurilor echipei FC Barcelona. Stadionul Camp Nou a fost inaugurat în anul 1957.