N. Dumitrescu
Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti a anunţat că, pe lângă modalităţile existente până acum de plată a taxelor şi a impozitelor locale – în numerar, la ghişeu, dar şi prin intermediul băncilor – a fost introdusă şi o alta, mai modernă. Concret, a fost dezvoltată o aplicație pe telefonul mobil – android, pentru moment – pe baza căreia contribuabilii îşi vor putea achita impozitele și taxele pe care le datorează bugetului local al municipiului Ploiești. „ În Magazin Play, aplicația noastră se numește impozite și taxe locale Ploiești. În vederea asigurării de măsuri de siguranță suplimentare, userul și parola necesare pentru a putea accesa aplicația se obțin prin apăsarea butonului ” Vreau Cont ” pe care îl găsiți în interfața aplicației. Solicitarea user-ului și a parolei va ajunge la salariații noștri, care vă vor transmite în maxium treizeci de minute un mesaj în care sunt inserate datele necesare conectării. După autentificare, aveți posibilitatea atât de a vizualiza situația patrimonială ( accesare buton ” bunuri deținute ” ), cât și de a achita efectiv obligațiile fiscale, prin accesarea butonului „plată obligații”. Pentru detalii, puteți accesa butonul “contact „. Comisionul aferent tranzacției este suportat de către municipiul Ploiești, iar confirmarea plății se face în condițiile tuturor plăților efectuate în mediul online. Începând cu jumătatea lunii februarie, această aplicație va fi disponibilă și în IOS ( pentru iPhone )”, se arată într-un anunţ al fiscului local ploieştean.
Proiectul ce vizează punerea în aplicare a unui sistem de plată a impozitelor şi a taxelor locale prin intermediul unei aplicaţii ce va putea fi instalată pe telefonul mobil, fapt ce va facilita foarte mult posibilitatea contribuabililor de a-şi achita datoriile la bugetul local, a fost anunţată la sfârşitul anului trecut, la dezbaterea publică pe tema taxelor şi a impozitelor locale pentru anul 2020. Reamintim faptul că, în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare, taxele şi impozitele locale se plătesc anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv. Ca şi în anii precedenţi, şi în 2020 a rămas valabilă facilitatea potrivit căreia, în cazul achitării întregii sume datorate până la data de 31 martie, să fie acordată o reducere de 10% la plată. Până la data de 29 ianuarie a.c., au achitat impozite și taxe un număr de 29.334 de persoane, dintre care cu bonificație 24.018 de persoane. Faţă de anul trecut, cuantumul nu a suferit modificări, taxele şi impozitele locale pentru anul acesta fiind indexate doar cu rata inflației, în cuantum de 4,6 %.