Colegi din lumea arbitrajului prahovean, din lumea fotbalului, alături de fiicele Mădălina şi Raluca, împreună cu soţii lor, Puiu şi Sorin, l-au condus ieri pe ultimul drum, la Bucov, pe cel care a fost Nelu Ştefănescu, cunoscut iubitorilor sportului rege de la noi pentru activitatea sa ca jucător de fotbal, apoi antrenor, arbitru, ofiţer de presă al clubului Petrolul, crainic al stadionului “Ilie Oană” şi, nu în ultimul rând, jurnalist sportiv, inclusiv la cotidianul “Prahova”.
Într-o ordine aleatoare, odată cu depunerea celui trecut în nefiinţă la doar 66 de ani la capela cimitirului din Bucov, prieteni, foşti colegi, precum Silviu Pantelimonescu, Costin Miclea, Viorel Badea, Lucian Ştefan, Daniel Richita, Marian Popa, Constantin Niţă, Anton Cosma, Costel Chirilă, Ion Mălăroiu, Constantin Mihail, Robert Mihail, Petre Butufei, Gheorghe Moldoveanu, Adrian Zodie, Valentin Istudor, Costică Dobre, Traian Biziniche, Mitu Roşu, Ion Voinea, Ion Andreoiu,Virgil Dridea,Vasile Aurelian, Florin Mişcă – au trecut să-i aducă un ultim omagiu şi l-au condus pe acesta pe ultimul drum, iar lista celor care au dorit să-şi ia “bun rămas” de la Nelu Ştefănescu (de-a lungul celor două zile în care trupul neînsufleţit a fost depus la biserica din Bucov), a fost mult mai lungă, AJF şi CJA Prahova depunând, de asemenea, coroane la căpătâiul acestuia.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate!