George Marin

Multe speranțe s-au reaprins la Ploiești, după sezonul anterior ratat, odată cu decizia de a instala o nouă conducere administrativă, în persoana președintelui executiv Marius Stan, și tehnică, Flavius Stoican fiind desemnat să conducă Petrolul spre prima ligă fotbalistică din România. Ambii erau recomandați de performanțele obținute de ei anterior: Marius Stan de titlul obținut cu Oțelul Galați, în 2011, dar și de întreaga sa activitate ca jucător și conducător de club, iar Stoican de modul în care se exprimau echipele la care a lucrat. Firește că zvonul angajării celor doi la Petrolul a luat-o înaintea confirmării oficiale. De aceea se poate face afirmația că sosirea ambilor în Ploiești a fost așteptată cu încredere și optimism. Numai că, pe neașteptate a apărut…

Zbuciumul dinainte de naștere

Pe neașteptate a fost doar pentru suporteri. Aceasta a fost părerea tuturor susținătorilor. Pe scurt, este de amintit că, la conferința de presă organizată cu ocazia prezentării oficiale a celor doi menționați mai sus, intervenția suporterilor prezenți în sală l-a deranjat atât de tare pe reprezentantul finanțatorului clubului, Mădălin Mihailovici, încât acesta, spre stupoarea generală, a părăsit sala de conferințe, anunțând că „din acest moment Petrolul nu mai are finanțare”. Conferința a continuat cu discursul stingher al lui Marius Stan, care a confundat de vreo două ori Ploieștiul cu Galațiul și Petrolul cu Oțelul. După multe fierberi și multe scenarii de tot felul, Petrolul și-a regăsit finanțarea și nașterea performanței dorite încă din vara anului 2016 părea pe un drum bun.

Și s-a pornit la drum…

… cu un lot de jucători zdravăn remaniat, oameni aduși la solicitarea noii conduceri. A cărei conduceri, cea tehnică sau cea administrativă?, rămâne un mister pentru suporteri. Dar, mai mult ca sigur că a trebuit să existe un consens. Cert este că a plecat un val de jucători și a venit altul. Dintre cei plecați s-ar fi putut regreta foarte puțini, poate niciunul exagerând un pic, în afara lui Moldoveanu, rechemat de Dinamo din împrumut. De venit, a venit un alt val, cei mai mulți oameni cu pedigree de prima ligă, câțiva dintre ei lucrând anterior cu Stoican. Nu îi mai enumerăm, pentru că sunt vreo 20 între sosirea primului, Alexandru Munteanu, și a ultimului, Younes Hamza, acesta fiind „înrolat” prin septembrie, după câteva etape scurse din competiție. Cei mai mulți au venit liberi de contract. Cei mai mulți se aflau la vârsta maturității sportive, vreo doi sau trei chiar gata să treacă dincolo de ea. La urma urmei, contează ce faci pe teren, nu ce scrie în buletin, nu-i așa? Cu această idee și cu acest lot s-a plecat în cantonament, Stoican s-a declarat mulțumit și încrezător și toată lumea ploieșteană aștepta cu nerăbdare debutul. În entuziasmul creat, o declarație a lui Daniel Pancu a străbătut media fără a crea panică în mediul petrolist. Subsemnatul a luat-o în considerație sub forma „să vedem dacă Pancu are dreptate”. Intelligence Service-ul rapidist i-a adus la cunoștință lui Pancu anumite informații – da, se practică aproape dintotdeauna acest tip de „spionaj” – care l-au făcut să declare că U. Cluj și Petrolul nu sunt pregătite. Pancu a mai pomenit, în acea emisiune TV, despre UTA, Turris, Concordia și Argeșul ca fiind echipe cu șanse pentru primele locuri. A scrântit-o cu Concordia, dar a nimerit-o, numind-o „o echipă foarte bună”, chiar pe adversara Petrolului din prima etapă, Metaloglobus.

Evoluția în genul „montagne russe”

A avut dreptate Pancu. Echipa pregătită de ploieșteanul Marius Măldărășanu, Metaloglobus, a fost doborâtă abia în minutul 90, prin șutul juniorului Marius Bratu. A fost bucurie, optimismul a revenit, dar jocul nu a fost la cote bune. În schimb, la meciul următor, acasă cu UTA, în ciuda înfrângerii drastice suferite, jocul prestat poate fi considerat cel mai bun din etapele disputate până acum. Dar să nu înțelegem că a fost ceva nemaipomenit, ceva memorabil, ceva de pus în ramă. La modul cum a decurs jocul, cu UTA baricadată în terenul ei în cea mai mare parte a timpului după ce a transformat un penalti la o minge care l-a lovit nefericit în mână pe Marinescu, ar fi trebuit ca Petrolul să marcheze vreo patru goluri la câte ocazii a avut, nu să ia trei. Ce-i drept, ultimele două la final, unul din el cam caraghios după ce Bărboianu a șutat în Buhăceanu și a căzut în fund. Arădeanul s-a dus singur până la golul de 2-0. Era deja minutul 90. „Nu cad elicoptere, e un joc de fotbal”, a căutat Stoican să își încurajeze elevii.
Părea că vorbele lui Stoican au mers acolo unde trebuie. Victoria clară de la Călărași, egalul de la Constanța, un egal care putea fi victorie dacă mingea nu ar fi sărit ca la rugbi în fața lui Arnăutu, și victoria de la Timișoara, contra Ripensiei, susțineau teoria. Totuși, un numitor comun au avut aceste partide, un numitor comun care putea fi un avertisment: puține goluri marcate și multe ratări (două cu poarta goală numai la Timișoara, în fața unei echipe care a jucat o oră cu un om mai puțin), un joc nu prea clar, bazat pe inspirația lui Marinescu. Cât despre estetica jocului, nici nu mai pomenim. La urma urmei, promovarea se câștigă cu puncte, nu cu floricele… Încurajat, Stoican anunță că „așteaptă turarea motorelor la maximum”, mai ales că transferurile curg în continuare: Gavrilă, Blănaru, Guy, Gabriel Deac și vechea noastră cunoștință rămasă în inimile suporterilor ploieșteni, Hamza. Toți oameni de atac, chiar dacă Gavrilă sau Deac sunt obișnuiți mai mult cu linia mediană. În schimb, peste o lună de zile aveam să aflăm că Velisar a plecat definitiv la Mediaș pentru că la Ploiești nimeni nu a avut ochi pentru el în doi ani, fiind trimis în împrumuturi. Măcar de s-ar fi luat niște bani mai ca lumea pentru un jucător de echipă națională de tineret! 15.000 euro, parcă e puţin…
S-au turat motoarele atât de tare încât au dat rateuri: abia 1-0 cu Snagovul manageriat de ploieșteanul Vivi Răchită, în Cupa României, meci în care au debutat și Racu și cei noi veniți, mai puțin Hamza, urmat de un 1-1, acasă, cu același Snagov, pentru „confirmarea” jocului slab prestat la Ghermănești. S-au blocat salariile, s-a adus un psiholog „pentru deblocarea mentală a jucătorilor”. „Știu ce am de făcut”, a fost auzit Stoican pentru prima dată, sintagmă pe care avea să o mai repete și după alte meciuri.
Deblocarea mentală nu s-a produs imediat – răutăcioșii ar spune că niciodată – ca dovadă că, în meciul următor, la Cluj, până și Marinescu și-a pierdut cumpătul și a făcut un fault de eliminare. Mai rău a fost că nici picioarele nu s-au deblocat și Clujul a administrat Petrolului un 4-0 de toată frumusețea. Avem scuza că arbitrul Rusandu, om de prima ligă, nu a dat Petrolului un penalti în debut de meci? Dar Blănaru ce scuză poate găsi pentru cele două mari ratări din apropierea porții? Totuși, Petrolul a controlat jocul până la pauză. Apoi a venit dezastrul, la fel de rușinos ca și cu un an mai înainte. Atunci măcar marcasem două goluri. Fie ele și după minutul 90, tot goluri se cheamă. Pentru cine a uitat, amintim că, la momentul jocurilor, Snagovul era ultima în clasament și primul punct câștigat a fost cel de la Ploiești, iar Clujul, din candidată la promovare, se găsea pe poziția imediat deasupra „liniei roșii”. Asta ca să știm cu cine am jucat.
A urmat un moment de respiro, dar gâfâit și acesta, la Galda, în Cupa României, un meci la care galeriile ploieștene au lipsit în semn de protest față de jocul echipei și, implicit, față de rezultatele înregistrate. Dar nici aici nu a fost simplu și nu neapărat din cauza opoziției gazdelor. O licărire de speranță: primul gol din cele două– ambele marcate în meciuri de Cupă – reușit de Hamza de la înregimentarea lui și până la pauza de iarnă. Călătoria pe acest montagne russe, sus-jos, a continuat cu egalul în fața Mioveniului, singura echipă fără înfrângere până la acel moment, echipă care a venit la Ploiești doar pentru a se apăra.

Iluzia revirimentului

Am bătut la Târgu-Jiu, pe Pandurii, printr-un autogol, dar după un joc în care gazdele s-au cam bătut singure, am învins Daco-Getica, prima victorie acasă (!), dar o victorie degeaba din cauza retragerii bucureștenilor, am făcut un meci „aşa şi aşa”, dar pierdut, în fața unui Rapid neconcludent, pe stadionul din Regia bucureșteană, unde suporterii ploieșteni au fost numeroși și admirabili în susținerea echipei, am bătut clar Chiajna,o echipă în degringoladă, am zdrobit Sănătatea Cluj în Cupa României, chiar pe terenul unde pierdusem drastic în fața Universității, am bătut codașa Poli Timișoara și Csickszereda cu același scor, 1-0, ambele meciuri fiind la Ploiești, după care a venit iarăși un stop, 1-1 la Reșița pe un teren vai de mama lui, dar și cu o gafă monumentală a portarului Avram. După restanța cu ciucanii, Petrolul urcase pe locul al treilea, cel de baraj. Lumea se vedea altfel… Victoria de acasă împotriva celeilalte echipe din Targu-Jiu, cea plimbată prin țară, precum și egalurile externe de la Pitești și Turnu-Măgurele (unde gazdele au egalat târziu) întăreau iluzia. Numai că…

Donița cu lapte s-a vărsat

Cu o victorie la Turnu-Măgurele, Petrolul ar fi ajuns pe locul secund. UTA, lider, era greu de ajuns. Însă, în loc de poziție promovabilă, Petrolul a alunecat în clasament. Un meci pierdut acasă în fața a încă unei echipe care s-a apărat tot timpul, Gloria Buzău, un egal cu Metaloglobus, tot acasă, și un meci dezastruos la Arad (0-3) au dus echipa pe poziția pe care o găsește reluarea competiției. O poziție departe de năzuințe. Și acum, ca aproape în toate meciurile, s-a întâmplat la fel: joc mai mereu confuz, nu de puține ori tribuna scandând „Jucați fotbal!”. Și tribuna nu s-a referit doar la calitatea prestației, ci și la implicarea jucătorilor. Totuși, ocazii s-au creat, unele foarte mari, dar au fost ratate.
(va urma)