Florin Tănăsescu
Sumedenia de recrutări în branșe precum poliție, jandarmerie, DNA și alte ramuri asupritoare ale nației nu putea lăsa indiferente nici partidele. În ideea că telespectatorul vrea să vadă și alte mecle noi pe sticla catodică, nu doar pe Gheorghe Tinel sau Teodor Meleșcanu, o grupare partidistică având state prea vechi în arena circului a dat un anunț de inițiere, constituire/aderare la rețea. Inițial, președintele unic al partidului – și nu-i vorba neapărat despre Alina Gorghiu, cum ar crede lumea – a zis “Masterplan de angajare tăietori de frunze la câini”, însă consilierii din umbră i-au susurat că normele UE impun, mai nou, schimbarea denumirii profesiei. Cu unanimitate de voturi, s-a decis schimbarea anunțului în “Masterplan de racolare secționatori de limburi”, știut fiind că structura frunzei este pețiolul, teaca și limbul. Iată și condițiile de înscriere pentru ocuparea posturilor:
Candidatul trebuie, musai, să aibă abilități de trombonire, sens în care trebuie să fie perfecțiunea întruchipată în ceea ce privește păcălirea, fiind avantajați din start cei care au minimum douăzeci de bătrâni înșelați prin metoada “Accidentul”. Sunt acceptați și cei care au creat prejudicii prin procedura “Pomana Regelui Cioabă”, căreia să-i fi căzut victime măcar douășcinci de țoape care-și etalau bijuteriile prin mahala.
Să aibă vârsta minimă de 18 ani împliniți, limită superioară neexistând, după cum nici nesimțirea unor aleși nu cunoaște pragul de sus. În plus, dacă noul membru al partidului are o vârstă înaintată și îl dor șalele, reamintim că fotoliile Parlamentului sunt destul de confortabile. Iar dacă s-a creat un precedent prin candidatura Clothildei Armand, se acceptă și congolezi, kenyeni și alte astfel de naționalități, cărora nici Federația Internațională de Atletism (IAAF) nu le ghicește vârsta, darămite electoratul român.
Să aibă capacitatea de a socoate ce e rău și ce e bine. În lumea civilizată, acest lucru se numește discernământ. La noi, se aplică vorba “Nimic pentru ăilalți, totul pentru tine”. Să coopereze și să lucreze brici în echipă. Aici, candidații vor primi întrebări din filmul “Am fost 16” sau vor trebui să dea cifra exactă, fără rest, la întrebarea câți au mai rămas în “sireaca țară – a Moldovei”, după ce există suspiciunea rezonabilă că de-acolo plecat-au nouă din Vaslui și cu sergentul zece, fie să lucreze în Spania, fie să fie audiați ca martori-denunțători. Bibliografie ajutătoare: Victor Ponta – “Să vedem câți dintre noi om mai rămâne în partid după acțiunile DNA”, pag. 666. Să poată lucra pentru binele nației în condiții de stres. Astfel, când intră /iese pe ușa din față a imobilului din strada Știrbei Vodă nr. 79-81, să nu se enerveze la întrebările pline de tâlc ale ziariștilor, de genul “Sunteți vinovat?”, “De ce ați pârjolit țara?”.
De un avantaj considerabil și comensurabil (zece puncte în plus) beneficiază la concursul de înrolare în partid cei care au participat, direct sau indirect, ca autori ori complici, la activități de voluntariat, precum: scrijelirea afișelor candidaților/ inscripționarea de cuvinte obscene pe ele; au votat la două mâini; au aruncat, vreme de vreo 25 de ani, praf în ochii electoratului, de-a rămas orb și-n ziua de azi.
Delo, delo, bafto delo tuturor candidaților !