Se pare că producătorii de jucării sunt mai rapizi decât orice efort al părinților de a fi informați cu privire la cele mai noi modele de pe piață. Trendurile apar și dispar cu o rapiditate uimitoare (chiar așa, mai țineți minte nebunia Kendama?), iar cel mai mare risc este de a cumpăra o jucărie care să fie folosită două săptămâni, ca apoi să fie uitată în vreun sertar sau chiar sub patul celor mici. Nu spunem că ideile de mai jos sunt cele mai bune, dar acestea pot fi un punct de plecare către o decizie inspirată. Așadar, iată câteva idei de jucării pentru cei mici:

Seturi de construcție LEGO
Știm că această propunere este vagă, mai ales că există atât de multe seturi la dispoziție. Însă tocmai acesta este farmecul jucăriilor LEGO: posibilitatea de a construi ce-ți dorești. Seturile sunt împărțite în mai multe categorii: Duplo, normale, Technic, fiecare cu seria lor. De departe cele mai interesante sunt cele din categoria Technic, întrucât pun la dispoziția copiilor mașini cât mai apropiate de realitate. Cea mai faimoasă dintre ele Bugatti Chiron, există atât în versiune ce poate fi cumpărată din orice magazin, dar și în versiunea 1:1, iar aceasta a fost expusă și în România.

Despre jucărie în sine, aceasta are nevoie de multe ore de asamblare, după cum spune și unul dintre cei care a cumpărat-o:

Noi n-am fost inca cu masina la benzinarie, asa cum vad ca au fost alti utilizatori:). Motivul e simplu, fiul meu inca lucreaza la acest cadou de Mos. O constructie complexa, impresionanta, pe alocuri dificila, tinand cont ca pustiul are doar 7 ani. Pana acum (construit cam 80%), recomand. E nevoie de ceva experienta cu lego tehnic sau „viziune” pentru a intelege schema. Copiii mici (desi nu e recomandat lor), au nevoie de ajutor. Atentia la detalii e impresionanta.

LOL Surprise
Că tot vorbeam despre trenduri, LOL Surprise a luat cu asalt magazinele de jucării și nu pare a fi un episod de scurtă durată. La fel ca seturile LEGO, acestea pun imaginația la contribuție prin posibilitățile multiple de combinare a hainelor, accesoriilor, a machiajului și a pieselor de mobilier. Practic, acestea sunt fix opusul unei surprize Kinder pe care pur și simplu o scoți din ou, o asamblezi și nu te mai atingi de ea.

Nintendo Switch Lite
Nintendo a știut mai mereu cum să spargă duopolia Sony – Microsoft în ceea ce privește consolele. În anii 2010, Nintendo Wii era consola pe care trebuia să o ai dacă doreai să joci altfel decât a ține doar un joystick în mână.

Aceeași senzație a fost dată și de Nintendo Switch, o consolă ce putea fi folosită atât într-un mod portabil, cât și conectată la un televizor. După succesul fulminant înregistrat de noua consolă, Nintendo a lansat o variantă exclusiv portabilă! Nintendo Switch Lite are un ecran mai mic, controllere care nu se detașează, dar aceeași experiență de gaming de care fanii s-au îndrăgostit. Și să nu uităm de prețul mai mic, de aproximativ 1100 de lei. Dacă vrei să le arăți copiilor ce înseamnă Mario și Zelda, atunci nu ai cum să dai greș cu un Nintendo Switch Lite. În acest moment, consola portabilă are un rating de peste 4.3 la eMAG și opinii foarte bune:

M-am bucurat cand am aflat ca Nintendo va lansa un Switch doar mobil, la un pret mai mic.
Consola Switch normala mi se pare o struto-camila: costa mai mult decat un Xbox One sau un PS4, dar iti ofera putere de procesare mai mica, asa ca nu am vazut vreun motiv sa imi cumpar una.

In schimb Switch Lite ofera exact ce ma intereseaza: posibilitatea sa ma joc atunci cand sunt in miscare, la un pret mai mic.

Comparativ cu Switch-ul normal, Lite-ul este mai mic (ecran de 5.5″ fata de 6.2″), controllerele nu sunt detasabile (chestie care imi convine, pentru ca mi se pare mai solid), si aparent bateria tine mai mult (nu am putut sa verific asta, pentru ca nu am un switch normal).

Faptul ca nu ai conectivitate cand esti pe drum poate fi compensat facand un hotspot cu telefonul mobil (eu asta fac, si merge ok).

O bicicletă
Dar dacă nu dorești să petreacă toată ziua în casă, cu ochii în jocuri, atunci o bicicletă este cea mai bună soluție. Cadoul este și mai reușit dacă unul dintre părinți este pasionat de mersul pe bicicletă.

Este cadoul care îl va ajuta să învețe despre natură, siguranță, îmbunătățirea sănătății. Totodată, este cadoul care îi va oferi una dintre cele mai frumoase amintiri ale vieții: cum a învățat să meargă pe bicicletă.

Modelele din care poți alege sunt practic nelimitate, pornind de la culori, până la prețuri. La fel de importante sunt și accesoriile, mai ales dacă încă nu știe să meargă pe bicicletă. Casca de protecție, roțile ajutătoare și semnalele luminoase sunt primele lucruri pe care ar trebui să le iei alături de prima sa bicicletă.