Timpul, principalul duşman

Cine “gândeşte” strategiile fotbalistice trebuie să fi avut “profesori” buni, iar acum, în cazul celor de la Petrolul 52, pare să funcţioneze, undeva, o mică “teorie a conspiraţiei”.
Cei care nu au fost de acord şi nu au “înghiţit” proiectul “Petrolul lui Dridea, Tavi, Vlad şi celelalte glorii” au … stat la cutie, până acum, aşteptând ca “timpul”, la propriu şi la figurat, să producă efecte. Adică, să dispară emulaţia aceea de început, pe noul proiect fotbalistic, iar numărul spectatorilor să scadă de la 5-6.000, la jumătate. Iar declinul va continua, pentru că este greu de adus lumea la stadion în Liga I, iar apoi la “judeţ”, în faţa unor adversare modeste, pe frig şi ploaie…
Apoi, neacordarea mărcii şi toate ”tertipurile” prin care se amână luarea unei decizii lasă loc de interpretări, impresia fiind că s-a aşteptat şi “depăşirea” unui alt moment de interes şi emulaţie – aniversarea victoriei cu Liverpool, pentru care autorităţile nu au mişcat niciun deget!
Iar de acum încolo, în timp ce unul dintre proiecte trebuie să lupte pentru supravieţuire, cel “paralel” începe să încolţească în unele minţi, desigur, “coafat” cu bune intenţii, fără amestec în treburile actualului Petrolul 52 etc, etc, tocmai pentru a duce “lupta de uzură” cât mai departe, ştiut fiind că timpul este cel mai mare duşman al fotbalului… Cel puţin în cazul mai sus expus!