Petrolul şi-a încheiat primul cantonament pe care l-a avut programat în această iarnă în Turcia, la staţiunea Belek. În cele 13 zile de pregătire, echipa ploieşteană a susţinut şi trei meciuri amicale, toate câştigate: 2-0 cu FK Kyzylzhar (L1 Kazahstan), 3-2 cu Budaorsi SC (locul 12 L2 Ungaria) şi 3-1 de BFC Siofok (locul 6 L2 Ungaria), dar s-a întors în ţară şi cu alte trei transferuri perfectate, pe lângă cel al lui Mihai Niţescu (19 ani). Mijlocaşii Pol Roige Rodriguez (25 ani, spaniol), Michael Leonel Pierce (26 ani, argentinian) şi Armando Vajushi (28 ani, albanez) au semnat cu ”lupii”, în lot aflându-se încă o posibilă achiziţie, fundaşul central basarabean Radu Rogac.
Antrenorul Costel Enache a spus că această perioadă a fost una utilă, în care şi-a cunoscut jucătorii şi viceversa, s-au făcut mulţi paşi înainte, mici, dar înainte, iar faptul că au arătat disciplină, muncă şi unitate de grup, valori umane din punctul de vedere al lui Enache, îl face să creadă că acestea vor reprezenta ”cheia reuşitei grupului” pentru atingerea obiectivului.
„Cred că, faţă de planificarea pe care noi ne-am făcut-o, suntem în mare parte cu obiectivele atinse. Sigur, noi ne facem o planificare, dar nu ştim mai niciodată cum reacţionează jucătorii, ce facem în antrenamente, dacă prind repede lucrurile alea, dacă putem face pasul următor. Din planificare ne-am cam atins obiectivele şi cred că tot ceea ce am făcut până acum e bine. Rămâne să confirmăm în continuare şi, mai important, e că trebuie cu toţii să înţelegem că munca nu se termină aici, la cantonament. E vorba de un proces şi el trebuie continuat şi menţinut la un nivel constant.
Am luat jocurile pentru a vedea ce se întâmplă cu organismul lor în efortul de meci, care sunt necesităţile pentru antrenament, cu sistemele de monitorizare pe care le avem. Dar, la fel de adevărat e şi că le-am spus jucătorilor că e important să ne creăm o mentalitate de învingători. Vom pierde meciuri, probabil. Dar, când vom pierde un meci trebuie să ştim cu toţii că am făcut maximum din ceea ce noi am putut. Atât s-a putut în meciul ăla. Dacă vrem să fim o echipă puternică, trebuie să avem un spirit ofensiv şi mentalitate de învingători, iar asta se formează din antrenament şi meciuri de verificare”- a spus Enache la finalul primului stagiu centralizat.

Probleme în defensivă

fcp2Antrenorul Petrolului a ținut să ridice un semnal de alarmă cu privire la situația apărătorilor, care au acuzat probleme medicale.
„Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Jucătorii erau accidentaţi în momentul în care am ajuns, nu sunt accidentări în procesul de pregătire. Cristi Sîrghi vine cu o accidentare din ultimul joc şi încă nu e refăcut, problemele par să se apropie de final, dar nu ne-am putut baza până acum pe el. A făcut doar antrenamente personalizate pe ceea ce putea face. Iar la Walace, deşi a început pregătirea foarte bine, odată cu trecerea antrenamentelor, se pare că a revenit durerea pe vechea leziune. Aşteptăm să vedem rezultatele şi dacă îl putem recupera foarte rapid. Da, e o situaţie delicată şi în momentul ăsta chiar mă gândesc dacă acele două accidentări pot ţine jucătorii departe de teren mai mult timp şi atunci trebuie să găsim soluţii”.
Până astăzi jucătorii Petrolului au avut liber, iar apoi pregătirea va continua pe plan local, incluzând şi un amical pe 30 ianuarie, cu Turris Oltul Turnu Măgurele sau ASSR Brașov.
În perioada 2-14 februarie, ”lupii” vor merge din nou în Turcia, pentru al doilea cantonament, de această dată în staţiunea Side, acolo unde vor disputa alte cinci jocuri test, trei dintre adversari fiind deja stabiliţi: FC Nizhniy Novgorod (L2 Rusia, locul 11 – 4 februarie), FC SKA Khabarovsk (L2 Rusia, locul 8 – 7 februarie) şi FK Graficar Beograd (L2 Serbia, locul 1 – 8 februarie). Celelalte partide le vor desfăşura pe 11 şi 13 februarie, adversarele urmând să fie stabilite de către impresarul turneului, Cristi Voicu, zilele următoare.