A.M.
Inspectoratul Școlar Prahova a publicat, pe site-ul oficial, lista profesorilor ale căror dosare au fost validate pentru înscrierea la examenul de definitivare în învățământ de anul viitor. Este vorba despre 205 candidați, printre care se regăsesc profesori pentru învățământul primar şi cel preșcolar, maiștri instructori, profesori psihopedagogi, profesori itineranți etc. Ministerul Educației a adus o serie de modificări în organizarea acestui examen. Astfel, anul viitor, proba scrisă se va desfăşura în data de 20 aprilie – și nu către sfârșitul verii, așa cum se întâmpla până acum – fiind precedată de o etapă eliminatorie, constând din două inspecţii de specialitate la clasă (până pe 31 martie 2017) și evaluarea portofoliului profesional personal, aceasta din urmă reprezentând o noutate în organizarea examenului. Nota minimă de promovare a examenului a rămas opt.
Inspectoratul Școlar Prahova a anunțat că profesorii ale căror dosare au fost validate în vederea participării la examen trebuie să ia legătura, începând chiar de ieri, cu inspectorii școlari, pentru programarea inspecțiilor de specialitate și susținerea portofoliului profesional personal. Pentru a putea susţine proba scrisă, pe lângă condiţiile privind vechimea efectivă de predare şi calificativul Bine sau Foarte bine, candidații trebuie să fi obținut minimum 8 – media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi la evaluarea portofoliului, dar nu mai puţin de 7 la fiecare dintre probele respective.
Totodată, candidații trebuie să fi efectuat stagiul de practică timp de un an şcolar (sau ore de predare echivalente normei de un an) ca personal didactic calificat conform studiilor absolvite. Conform metodologiei de organizare a acestui examen, cadrului didactic titular care nu dobândeşte definitivarea în învăţământ în perioada prevăzută de lege (acesta poate susține examenul de maximum trei ori în cel mult cinci ani) i se desface contractul de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată și pierde calitatea de titular al sistemului de învăţământ preuniversitar. Cadrele didactice care nu obţin definitivarea în învăţământ pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.